datorii - imprumuturi din emisiuni de obligatiuni
Financiare - credite bancare
datorii - furnizori
Comerciale - efecte comerciale de platit
P - avansuri incasate de la clienti
A datorii - impozit / profit
S fiscale - impozit / venituri
I datorii - taxa pe valoare adaugata
V - impozit / cladiri
E - impozit / dividende
L - accize
E datorii - bugetul asigurarii sociale
sociale - contributie la fondul de somaj
datorii salariale
datorii fata de actionari sau asociati
creditorii diversi
provizioane pentru - provizioane pentru riscuri si cheltuieli
riscuri si cheltuieli - ajustari pentru deprecieri
A
G
E
N
T venituri - venituri inregistrate in avans
U in avans - subventii pentru investitii
L
U
I
capital capital - capital social: subscris si nevarsat, subscris si varsat
Si rezerve propriu - prime de capital
- rezerve din reevaluare
- rezerve: legale, statutare, pt. Actiuni proprii, altele
E - rezultatul reportat
C - rezultatul exercitiului
O
N patrimoniul
O public
M
I
C
miercuri, 19 martie 2008
Ochiul
Organul de simţ al văzului este ochiul. Ochiul este un “instrument” optic ce formează imagini reale. Pentru a putea examina pertinent alte instrumente optice, se cuvine sa stim modul in care functioneaza si cum este alcatuit ochiul.
• Alcatuire
În figura de mai jos este prezentată o secţiune longitudinală a ochilui uman. Ochiul este alcătuit din două camere, anterioară şi posterioară cristalinului 6.
Camera anterioară, delimitată de cornea transparentă 1 conţine umoarea apoasă 2, un lichid transparent cu indice de refracţie n=1,336. În cavitatea anterioară se află irisul, un muşchi ce are în centru o deschidere circulară – pupila ochiului. Cristalinul 6 este fixat într-o membrană circulară elastică formată din multe fibre, numită zonula lui lui Zinn 5. Aceasta se sprijină pe ţesutul exterior globului ochiului (albul ochiului) 7 numit sclerotica. Zonula este acţionată de muşchii ciliari 4.
Cristalinul este “lentila” ochiului şi este un corp transparent, elastic ce are indice de refracţie variabil, crescând de la 1,386 cât are spre margini, la 1,406 în centru.
Camera posterioară are peretele format din trei straturi successive. În interiorul sclereticii 7 se află coroida 8, ţesut de culoare neagră ce separă optic camera posterioară de mediul exterior. În interiorul scleroticii se află retina 9, ţesutul sensibil la lumină al ochiului. Retina are o zonă 11, numită fovea sau pata galbenă unde densitatea celulelor senzitive este cea mai mare. Fibrele nervoase ale celulelor retinei se reunesc în nervul optic 12 care este înserat în globul ochiului într-un punct numit pata oarbă deoarece dacă imaginea unui obiect cade pe ea, nu este “văzută”, acolo lipsind retina.
Camera posterioară 10 conţine umoarea sticloasă – un gel de indice de refracţie n=1,336.
Fiziologie - Cei doi ochi lucreaza in mod conjugat sub controlul creierului, luand aceeasi directie pentru a fixa un obiect cu scopul de a se forma o imagine clara pe fiecare dintre retine. Ei realizeaza punerea la punct in functie de distanta fata de obiectul privit, multumita procesului de acomodare.
Patologie - Bolile ochiului pot afecta globul ocular, nervul optic sau anexele ochiului (conjunctiva, pleoapele, muschii si nervii oculomotori). Ele pot fi de diferite tipuri:
- Afectiunile congenitale sunt cauzate de o modificare de origine genetica in dezvoltarea aparatului ocular, sau de o afectiune contractata in timpul vietii intrauterine (rubeola, de exemplu)
- Afectiunile inflamatorii afecteaza partea superficiala a aparatului ocular (conjunctivita, episclerita) sau membranele interioare (uveita, coroidita).
- Glaucomul este o afectiune in cursul careia presiunea intraoculara, prea ridicata, este insotita de alterari ale nervului optic.
- Bolile vasculare sunt grave mai ales atunci cand privesc vascularizarea retinei sau a nervului optic (ocluzia arterei sau venei centrale a retinei).
- Bolile degenerative pot fi legate de anomalii ereditare (degenerescente tapetoretiniene) sau de Imbatranirea ochiului (degenerescenta maculara legata de varsta, cataracta zisa "senila").
- Tulburarile de oculomotricitate sunt reprezentate, in principal, prin paralizii oculomotorii (oftalmoplegie) si prin strabisme.
• Defectele ochiului
Cele mai comuna tulburare a vederii este cauzata de cristale sau alte mici corpuri opace ce blocheaza o parte a irisului, si deobicei sunt indepartate dupa putin timp.
Opacitatile mai serioase sunt numite cataracte, si sunt rezultatul unor raniri mecanice, batranete, sau deficiente in alimentatie. Opacitatea corneei poate cauza deasemenea obstructurarea vederii, dar aceasta poate fi reparata prin transplantul unei sectiuni currate de cornee de la o alta persoana.
Cataracta este o pelicula fina opaca aparuta la nivelul cristalinului, care blocheaza pasajul fasciculului luminos catre retina (componenta nervoasa a globului ocular la nivelul careia se formeaza imaginea), cauzand tulburari de vedere.
Este important ca parintii sa observe diferitele tulburari vizuale in randul copiilor pentru identificarea precoce a cataractei (cataracta juvenila) sau a altei patologii oftalmologice.
Daltonismul. Este cauzat de un defect congenital in retina , sau pe o portiune a nervului optic.
Orbirea. Presiunea pe nervul optic poate cauza orbirea. Desprinderea retinei din interiorul globului ocular poate cauza orbire, pentru ca retina va iesi din cadrul imaginii formate de lentile. Corectarea permanenta a acestui defect se face numai prin operatie.
Cu toate că cristalinul are o structură complexă şi retina are suprafaţa curbă, ochiul prezintă practic toate aberaţiile sistemelor optice cunoscute. Aberaţia de sfericitate a ochiului este redusă în pături a cristalinului dar nu este complet înlăturată. Aberaţia de stigmatism este prezentă, distorsia este în butoi iar cîmpul are o oarecare curbură. Din cauza aberaţiilor geometrice , imaginea unui punct obiect nu mai este pe retină un punct, ci o mică pată de difuzie. Acest fapt nu este însă supărător atîta vreme cît diametrul petei de difuzie nu depăşeşte diametrul unei celule senzitive, ceea ce se întîmplă în cazul ochiului normal. La fel stau lucrurile cu aberaţia cromatică, care este prezentă, dar nu este supărătoare.
Dacă ochiul are însă una sau alta dintre aberaţii mai accentuată, defecţiunea devine supărătoare şi se caută înlaturarea ei prin diverse procedee.
Astfel, dacă de la naştere sau în urma unor traumatisme globul ochiului sau suprafeţele cristalinului pierd forma sferică, se manifestă puternic aberaţia de astigmatism. Cei cu ochiul astigmat nu pot vedea simultan clar seturi de linii reciproc perpendiculare ale planului obiect. Astigmatismul ochiului se înlătură cu ajutorul unor ochelari cilindrici.
Dacă ochiul nu percepe una din culorile fundamentale, senzaţia de culoare este puternic alterată. Defecţiunea se numeşte daltonism şi nu poate fi înlăturată.
Cele mai frecvente defecţiuni ale ochiului sunt cele determinate de acomodare ochiului. Ele se numesc defecte de refracţie şi sunt prezentate în figura 5. Presupunem că ochiul vizează un obiect situat la . Pentru un ochi emetrop (normal) imaginea obiectului se formează pe retină (fig. 5 a).
Dacă distanţa focală a cristalinului este prea mică, imaginea obiectului se formează în faţa retinei. Un asemenea ochi este numit miop (fig 9 b). Un ochi miop are distanţa minimă de vedere clară mai mică decît a ochiului emetrop, iar punctul remotum este la cîţiva metri în faţă şi nu la .
Corectare miopiei se face prin asocirea ochiului cu o lentilă divergentă (fig. 5 c).
Dacă cristalinul formează imagine în spatele retinei spunem că ochiul este hipermetrop. Ochiul hipermetrop are punctul proximum mai departe decît a ochiului emetrop, iar punctul remotum este de regulă . Hipermetropia este o defecţiune ce apare invariabil după vîrsta de 50 de ani. Cei ce în tinereţe suferă de miopie, este posibil să nu mai simtă această defecţiune odată cu îmbătrînirea ochiului, hipermetropia compensînd uneori miopia.
Hipermetropia se înlătură prin asocierea ochiului cu o lentilă convergentă (fig 5 e).
În sfîrşit, cind cristalinul pierde elasticitatea şi nu se mai poate acomoda, ochiul suferă de presbitism. Un asemena ochi percepe clar imaginile unor obiecte situate la o anumita distanţă de el. Pentru ochiul presbit punctele remotum şi proximum sînt confundate între ele. Corecţia acestei defecţiuni se face cu două feluri de lentile, unele pentru vederea obiectelor apropiate, altele pentru vederea obiectelor îndepărtate.
• Funcţionarea ochiului:
Când se percepe imaginea unui obiect, globul ochiului este rotit, cu ajutorul unor muşchi nefiguraţi în desen, până când imaginea cade pe fovea. Pupila se restrânge sau se dilată automat până când fluxul de lumină ce formează imaginea ajunge în anumite limite suportabile de retină. În acelaşi timp, printr-un alt act reflex, muşchii ciliari întind zonula lui Zinn care lasă cristalinul să se bombeze, datorită propriei elasticităţi, până când distanţa sa focală are aşa o valoare încât imaginea obiectului se formează clară pe retină.
Retina are ea însăşi o structură complexă prezentată schematic în fig.2.
Retina constă din câteva straturi suprapuse de celule ce au funcţii diferite. Celulele vizuale fotosensibile sânt în ultimul; strat şi sânt de două feluri – conuri, destinate în principal vederii de zi (diurne) şi bastonaşe, destinate vederii crepusculare.
Lungimea medie a conurilor este de 0,035mm iar a bastonaşelor 0,06 – 0,08mm. Diametrul mediu al unei celule conice este de circa 2,5µm. Distribuţia acestor două tipuri de celule pe retină este diferită de la zonă la zonă. În porţiunile din apropierea cristalinului predomină bastonaşele. Pe fovea, având o densitate de 180.000 celule pe mm2 avem doar conuri. Pe pata oarbă nu avem nici conuri nici bastonaşe. Numărul total de celule senzitive pe retină este de aproximativ 7 milioane.
La iluminări ale retinei de 0,01 lx, sau mai puţin, senzaţiile luminoase sunt date exclusiv de bastonaşe care însă nu sunt sensibile la diferite culori. La iluminări mai mari ca 1 lx senzaţia luminoasă este dată numai de conuri. Conurile dau senzaţia de culoare.
Probabil conurile sunt sensibile la 3 culori din spectru (roşu, verde, albastru) prin
a căror recepţie sesizăm diferenţele de nuanţe de culoare ale obiectelor văzute. Nu există
încă în lumea ştiinţifică un consens privitor la faptul dacă fiecare con simte diferenţiat
cele trei culori amintite sau dacă există conuri specializate pentru diferite culori.
Senzaţiile luminoase sânt datorate acţiunii luminii asupra unor substanţe, idomina şi rodopsina care suferă transformări fotochimice. Energia eliberată în reacţia fotochimică excită nervul optic ce transmite electric informaţia la creer.
• Ochiul normal are urmatoarele caracteristici:
Ochiul normal mediu are puncte cardinale a căror poziţie depinde de planul conjugat punctelor de pe retină. În fig.3 sânt arătate poziţiile acestor puncte pentru:
a) Punctul remotuim (cel mai depărtat) – index inferior ∞
b) Punctul proxim (cel mai apropiat) – 25 cm index inferior
Toate distanţele sunt date în milimetri.
Se observă că planele principale nu sunt confundate şi că ochiul are şi puncte nodale.
Câmpul vizual al ochiului este de 1500. Câmpul vizual al foveei este (cu ochi nemişcat) de aproximativ 45|. Ochiul execută o mişcare oscilatorie rapidă prin care pe fovea ajung imaginile unor puncte aflate într-un interval unghiular de aproximativ 25-300, care este câmpul de vedere clară cu ochiul mobil.
Puterea de separare a ochiului este definită ca distanţa unghiulară dintre două puncte ce mai pot fi văzute distinct.
Dacă imaginea se formează pe fovea, unde diametrul mediu al unei celule (con) este de 2.5µm, pentru ca ochiul să perceapă distinct două puncte este necesar ca între imaginea primului punct ce cade pe o celulă şi imaginea celui de-al doilea punct, ce cade pe o altă celulă, să se afle cel puţin o celulă neiluminată.
Prin urmare distanţa minimă între cele două puncte imagine pe retină este de 5µm, ceea ce corespunde unei diferenţe unghiulare (vezi fig.3):
Acestei diferenţe unghiulare minime îi corespunde o distanţă y0 pe obiectul luminos plasat la δ=25cm de ochi unde
y0= .
Ochii omului sînt simultan orientaţi în mod reflex astfel ca imaginea obiectului vizat să se formeze pe fovea fiecăruia din ei. În acest fel, datorită imaginilor uşor diferite ale celor doi ochi avem senzaţie de relief sau de vedere stereoscopică.
Din figura 4 rezultă:
Unghiul α sesizabil de ochi este de de arc, adică . Aceasta corespunde unei distanţe maxime la care se mai percepe senyaţia de relief de .
Peste această distanţă obiectele par a fi situate in acelaşi plan, senuaţia de relief fiind datorată jocurilor de umbre şi experinţei anterioare a privitorului.
- Continut -
Ochiului este constituit, din fata spre spate, din umoarea apoasa care hraneste corneea si trece in camera anterioara (intre cornee si iris) prin pupila, inainte de a fi eliminata in unghiul format de iris si cornee; din cristalin (lentila biconvexa transparenta de 1 centimetru diametru), situata in spatele irisului, impreuna cu care delimiteaza camera posterioara si legat de muschiul ciliar printr-un ligament inelar, numit zonula, care este responsabil de acomodarea ochiului; din corpul vitros, sau vitroasa, gel transparent care umple globul ocular intre cristalin si retina, si asigura mentinerea volumului ochiului.
Retina este un strat subţire de celule din globul ocular, care sînt responsabile de transformarea luminii în semnale nervoase la vertebrate şi o parte din cefalopode.
Este interesant de remarcat faptul că (la vertebrate) stratul neuronal care transmite informaţiile către creier este aşezat pe partea anterioară a retinei, astfel încât lumina trece întâi prin el, înainte de a ajunge la celulele fotosensibile; aceasta este şi cauza pentru care există o „pată oarbă” pe retină, o zonă fără fotoreceptori (nu se poate percepe lumina în acea zonă), pe unde neuronii ajung în spatele ochiului, pentru a forma nervul optic. Cefalopodele, care au stratul neuronal în spatele ochiului, nu au această pată (aceasta fiind o dovadă că a evoluat în paralel cu ochiul vertebratelor).
În centrul retinei (acolo unde este intersectată de axul optic) se găseşte o zonă in care celulele fotosensibile sunt foarte concentrate, numită pată galbenă - aceata furnizează creierului cea mai clară imagine.
Diagrama ochiului uman. Notă: Nu toţi ochii au aceeaşi anatomie cu cei uman.
Corneea
• 2/3 posterioare – corneea se continua cu Sclera, strabatuta in polul posterior de filetele de iesire ale nervului optic; la acest nivel intra si iese din ochi a. centrala a retinei
• Trecerea intre cornee si sclera se face la nivelul unei zone de condensare conjunctivala = limb sclero-cornean, zona extrem de importanta din punct de vedere anatomic, pentru ca aici dreneaza umorul apos din ochi, in aparatul conjunctival, acesta fiind locul de abordare chirurgical in interventiile pe globul ocular deschis
• Procesele infectioase:
• Cornee Keratite
• Sclera Sclerite
2. Tunica vasculara – Uveea, este formata din trei elemente:
• irisul, anterior, care in partea centrala are un spatiu liber – orificiul pupilar prin care camera posterioara comunica cu camera anetrioara si prin care circula umorul apos
• pe fata interna a limbului scelro-cornean se afla corpul cilia, format din:
• procesele ciliare, cu rol in secretia umorului apos
• m. ciliar care se leaga prin Zonula lui Zinn de cristalin si asigura acomodatia cristalina
• 2/3 posterioare din Uvee sunt reprezentate de Coroida, care este tunica vasculara a polului posterior si care prin bogatia ei de pigment are rol de camera obscura pentru imaginea vizuala
• procesele infectioase ale uveei – uveite (irido-ciclo-coroidite)
• cele mai frecvente inflamatii ale uveei sunt:
• uveita anetrioara – Iridociclita
• uveita posterioara – Coroidita
• Exista o continuitate intre structura coroidei si a retinei – inflamatiile se transmit rarisim (de aceea nu se stie daca o boala este chorio-retinita sau retino-coroidita)
• Prin contactul retinei cu vitrosul, retina se confrunta cu afectiuni inflamatorii ale corpului vitros
3. Tunica nervoasa – Retina
• se insera la nivelul Orei Serrata de corpul ciliar; la acest nivel, in miopia forte si fortissima se produc leziuni prodispozante dezlipirii de retina – complicatia cea mai grava a miopiei
• retina are 10 structuri, din care stratul functional cu conuri si bastonase. Exista o reprezentare simetrica a acestora pe suprafata retinei, conurile fiind maxim concentrate la nivelul maculei lutea (pata galbena). Prin existenta celor trei tipuri de conuri – adaptarea celor trei culori fundamentale (rosu, verde, albastru), dupa teoria tricroma a lui Young – macula asigura vederea diurna, colorata. Pe masura ce ne indepartam de macula, spre periferie, numarul de celule cu conuri scade si creste numarul celulelor cu bastonase, astfel incat la periferia retiniana exista numai celule cu bastonase, aici existand cantitatea maxima a vederii nocturne, care apreciaza diferentele de: alb, negru, cenusiu
• la nivelul retinei, in partea centrala - papila nervului optic – care corespunde locului de iesire a acestuia, locul de intrare si de iesire a arterei si venei centrale a ochiului.
• Trunchiurile vasculare centrale, la emergenta in papila, se divid in 4 ramuri: temporale (superioare si inferioare) si nazale (superioare si inferioare), pentru a asigura vascularizatia retinei in totalitatea ei
• Temporal de papila se afla macula lutea, care ofera valoare maxima functiei vizuale
• In structura anatomica a globului ocular exista o lentila biconvexa – Cristalinul, care prin turtire si bombare, miscrorat de catre muschii ciliari, aduce imaginea vizuala pa suprafata retiniana, indiferent de pozitia obiectului in spatiu
• In structura anatomica a globului ocular exista trei spatii libere:
1. Anterior
• Camera anterioara – un spatiu mare intre fata posterioara a corneei si fata anterioara a irisului, limbul sclero-cornean, iar in mijloc – orificiul pupilar
• Camera posterioara – un spatiu extrem de mic si practic inexistent, in partea centrala cand cristalinul este bombat si orificiul pupilar este in mioza. In mod normal este liber in partea centrala prin orificiul pupilar, dar intr-o irido-ciclita, cand se formeaza sinechii iriene posterioare (aderenta intre marginea posterioara a irisului si marginea anterioara a cristalinului) umorul apos secretat in camera posterioara de procesul ciliar nu se mai poate elimina in camera anterioara si acumulandu-se duce la formarea de glaucom secundar
2. Posterior
• Corpul vitros, a carui structura este constatnta toata viata
• Functia principala a analizatorului vizual este perceptia vizuala
• Pentru a fi perceput un obiect este nevoie de impulsul extern – lumina care actioneaza printr-un proces fotochimic cu descarcarea pigmentului vizual, Rodopsina (retinen + opsina). Acest proces fotochimic transforma potentialul de repaos al celulelor nervoase in potential de actiune – unda care se transmite la cortex unde imaginea vizuala este perceputa si analizata si apoi se retransmite o unda la retina pentru perceptia finala a imaginii vizuale.
• Materializarea functiei vizuale – acuitatea vizuala care este maxima la nivelul maculei si este modificata practic in toata patologia oftalmologica, scaderea de vedere fiind semnul subiectiv major pentru care pacientul se adreseaza medicului oftalmolog.
Refractia oculara
• GO este un mediu refringent total de 60 de dioptrii
• Medii refringente:
• Corneea 45 d
• Umorul apos (refringenta minima)
• Cristalinul 15 d
• Corpul vitros (refringenta minima)
• Ochiul cu refringenta normala – imaginea razelor de la infinit se formeaza pe suprafata retinei
• Viciile de refractie = Ametropii, acestea sunt:
1. Sferice – in care imaginea unui punct din spatiu este un punct pe retina, pentru ca exista aceiasi refringenta in toate meridianele corneei. Se corecteaza cu lentile sferice convergente sau divrgente
2. Hipermetropia – imaginea razelor se formeaza in spatele retinei.
Hipermetropia
• Clasificare:
• mica: +1 - +3
• medie: +3 - +7
• foarte mare: > +8
• Etiologie:
• dpdv anatomic - cel mai frecvent GO este de dimensiuni mici
• dpdv al refringentei - in afrachie -lipsa cristalinului
• dpdv al curburii - in cornee plana
• Hipermetropul nu vede bine nici de aproape nici de la distanta, cristalinul se acomodeaza continuu
• Tabelul Donders – amplitudinea acomodării la diferite vârste
ani
3 12 45 70
D 20 12 3,5 0
• In functie de acomodatie, hipermetropia poate fi:
• latenta, aceasta este prezenta la copilul mic si compensata de acomodatie, aceasta este menifesta la adult
• totala (latenta si manifesta)
• Exista un paralelism intre acomodatie si convergenta, hipermetropul folosind in exces convergenta
• Copilul hipermetrop este depistat doar cand exista strabism convergent, in aceasta situatie imaginea vizuala se formeaza in afara maculei – imaginea vizuala va avea claritatea mai scazuta in functie de numarul de conuri care axista acolo unde aceasta se formeaza
• Ambliopie = pierderea functiei unui ochi fara existenta unei leziuni organice
• Tratamentul strabismului convergent si al ambliopiei functionale
• intre 3-7 ani, altfel nu se mai recupereaza. Ochiul hipermetrop fiind mic, nu predispune la complicatii, dar in evolutie hipermetropul va face prezbiopie mai devreme si valoarea prezbiopiei se sumeaza cu cea a hipermetropiei
• Tratamentul hipermetropiei, este in esenta optic:
• lentile convergente cu cea mai mare valoare dioptrica pentru a rezolva acomodatia
• corectia optica se face in functie de varsta, copilul mic si foarte mic nu primeste ochelari, dar cei cu strabism si ambliopie vor primi corectie cat mi aproape de valorile viciului de refractie
• la adultul cu hipermetropie aprox. +4 – corectia este aceiasi pentru aproape si pentru adultul cu > +4, corectia este pentru departe
Miopia
• Ochi mare in care razele formeaza imagini in fata retinei
• Clasificare:
• Mica: -1 - -3
• Medie: -3 - -7
• Mare: -8 - -10
• Fortissima: > -10
• Ochiul miop:
• dpdv anatomic: GO este de dimensiuni mari
• dpdv al refringentei: in cataracta nucleara
• dpdv al curburii: Keratocon
• Ochiul miop nu vede la distanta, el vede la apropiere. Are insuficienta de convergenta cu exces de divergenta. Predispune la strabism divergent
• Ochiul miop in functie de determinarea genetica:
• Miopie benigna
• Miopie maligna (boala)
• Complicatriile miopiei sunt legate de alungirea polului posterior al GO cu subtierea retinei si a coroidei, putandu-se produce hemoragii retino-coroidiene
• Cele mai frecvente complicatii sunt legate de fixarea retinei de restul structurilor anatomice: la papila, macula, oro-serrata
• Complicatii in vecinatatea:
a. papilei: coroidoza miopica peripapilara si conusul miopic – subtierea retinei si coroidei in vecinatatea papilei n. optic
b. maculei: dupa 60 de ani bilateral se face o impregnare pigmentara a maculei – pata Fuchs, care este cauza principala de scadere a vederii la miopii in varsta
c. oro-serrata: leziuni predispozante pentru dezlipirea si ruptura retiniana – fotocoagularea cu laser limiteaza dezlipirea de retina
• Tratamentul:
• Medical – este ineficient dar util in complicatiile miopice
• Corectia optica – cu lentile sferice divergente, date in cea mai mica valoare ioptrica, pentru a nu transforma ochiul din miop in hipermetrop. Aceasta corectie optica se poate face cu:
• Lentile aeriene
• Lentile de contact (indicatie majora in caz de miopie unilaterala)
• Pentru miopiile mici si medii este aceiasi corectie pentru aproape si departe
• Pentru miopiile mari si foarte mari – cu 4 dioptrii mai putin decat pentru cea de aproape
• Chirurgical (keratotomia cu laser) – utila pentru cazurile cu pana la 7-8 dioptrii; aceasta operatie poate fi:
• clasica
• sleroplastia
• operatia focala – scoaterea cristalinului
• Alcatuire
În figura de mai jos este prezentată o secţiune longitudinală a ochilui uman. Ochiul este alcătuit din două camere, anterioară şi posterioară cristalinului 6.
Camera anterioară, delimitată de cornea transparentă 1 conţine umoarea apoasă 2, un lichid transparent cu indice de refracţie n=1,336. În cavitatea anterioară se află irisul, un muşchi ce are în centru o deschidere circulară – pupila ochiului. Cristalinul 6 este fixat într-o membrană circulară elastică formată din multe fibre, numită zonula lui lui Zinn 5. Aceasta se sprijină pe ţesutul exterior globului ochiului (albul ochiului) 7 numit sclerotica. Zonula este acţionată de muşchii ciliari 4.
Cristalinul este “lentila” ochiului şi este un corp transparent, elastic ce are indice de refracţie variabil, crescând de la 1,386 cât are spre margini, la 1,406 în centru.
Camera posterioară are peretele format din trei straturi successive. În interiorul sclereticii 7 se află coroida 8, ţesut de culoare neagră ce separă optic camera posterioară de mediul exterior. În interiorul scleroticii se află retina 9, ţesutul sensibil la lumină al ochiului. Retina are o zonă 11, numită fovea sau pata galbenă unde densitatea celulelor senzitive este cea mai mare. Fibrele nervoase ale celulelor retinei se reunesc în nervul optic 12 care este înserat în globul ochiului într-un punct numit pata oarbă deoarece dacă imaginea unui obiect cade pe ea, nu este “văzută”, acolo lipsind retina.
Camera posterioară 10 conţine umoarea sticloasă – un gel de indice de refracţie n=1,336.
Fiziologie - Cei doi ochi lucreaza in mod conjugat sub controlul creierului, luand aceeasi directie pentru a fixa un obiect cu scopul de a se forma o imagine clara pe fiecare dintre retine. Ei realizeaza punerea la punct in functie de distanta fata de obiectul privit, multumita procesului de acomodare.
Patologie - Bolile ochiului pot afecta globul ocular, nervul optic sau anexele ochiului (conjunctiva, pleoapele, muschii si nervii oculomotori). Ele pot fi de diferite tipuri:
- Afectiunile congenitale sunt cauzate de o modificare de origine genetica in dezvoltarea aparatului ocular, sau de o afectiune contractata in timpul vietii intrauterine (rubeola, de exemplu)
- Afectiunile inflamatorii afecteaza partea superficiala a aparatului ocular (conjunctivita, episclerita) sau membranele interioare (uveita, coroidita).
- Glaucomul este o afectiune in cursul careia presiunea intraoculara, prea ridicata, este insotita de alterari ale nervului optic.
- Bolile vasculare sunt grave mai ales atunci cand privesc vascularizarea retinei sau a nervului optic (ocluzia arterei sau venei centrale a retinei).
- Bolile degenerative pot fi legate de anomalii ereditare (degenerescente tapetoretiniene) sau de Imbatranirea ochiului (degenerescenta maculara legata de varsta, cataracta zisa "senila").
- Tulburarile de oculomotricitate sunt reprezentate, in principal, prin paralizii oculomotorii (oftalmoplegie) si prin strabisme.
• Defectele ochiului
Cele mai comuna tulburare a vederii este cauzata de cristale sau alte mici corpuri opace ce blocheaza o parte a irisului, si deobicei sunt indepartate dupa putin timp.
Opacitatile mai serioase sunt numite cataracte, si sunt rezultatul unor raniri mecanice, batranete, sau deficiente in alimentatie. Opacitatea corneei poate cauza deasemenea obstructurarea vederii, dar aceasta poate fi reparata prin transplantul unei sectiuni currate de cornee de la o alta persoana.
Cataracta este o pelicula fina opaca aparuta la nivelul cristalinului, care blocheaza pasajul fasciculului luminos catre retina (componenta nervoasa a globului ocular la nivelul careia se formeaza imaginea), cauzand tulburari de vedere.
Este important ca parintii sa observe diferitele tulburari vizuale in randul copiilor pentru identificarea precoce a cataractei (cataracta juvenila) sau a altei patologii oftalmologice.
Daltonismul. Este cauzat de un defect congenital in retina , sau pe o portiune a nervului optic.
Orbirea. Presiunea pe nervul optic poate cauza orbirea. Desprinderea retinei din interiorul globului ocular poate cauza orbire, pentru ca retina va iesi din cadrul imaginii formate de lentile. Corectarea permanenta a acestui defect se face numai prin operatie.
Cu toate că cristalinul are o structură complexă şi retina are suprafaţa curbă, ochiul prezintă practic toate aberaţiile sistemelor optice cunoscute. Aberaţia de sfericitate a ochiului este redusă în pături a cristalinului dar nu este complet înlăturată. Aberaţia de stigmatism este prezentă, distorsia este în butoi iar cîmpul are o oarecare curbură. Din cauza aberaţiilor geometrice , imaginea unui punct obiect nu mai este pe retină un punct, ci o mică pată de difuzie. Acest fapt nu este însă supărător atîta vreme cît diametrul petei de difuzie nu depăşeşte diametrul unei celule senzitive, ceea ce se întîmplă în cazul ochiului normal. La fel stau lucrurile cu aberaţia cromatică, care este prezentă, dar nu este supărătoare.
Dacă ochiul are însă una sau alta dintre aberaţii mai accentuată, defecţiunea devine supărătoare şi se caută înlaturarea ei prin diverse procedee.
Astfel, dacă de la naştere sau în urma unor traumatisme globul ochiului sau suprafeţele cristalinului pierd forma sferică, se manifestă puternic aberaţia de astigmatism. Cei cu ochiul astigmat nu pot vedea simultan clar seturi de linii reciproc perpendiculare ale planului obiect. Astigmatismul ochiului se înlătură cu ajutorul unor ochelari cilindrici.
Dacă ochiul nu percepe una din culorile fundamentale, senzaţia de culoare este puternic alterată. Defecţiunea se numeşte daltonism şi nu poate fi înlăturată.
Cele mai frecvente defecţiuni ale ochiului sunt cele determinate de acomodare ochiului. Ele se numesc defecte de refracţie şi sunt prezentate în figura 5. Presupunem că ochiul vizează un obiect situat la . Pentru un ochi emetrop (normal) imaginea obiectului se formează pe retină (fig. 5 a).
Dacă distanţa focală a cristalinului este prea mică, imaginea obiectului se formează în faţa retinei. Un asemenea ochi este numit miop (fig 9 b). Un ochi miop are distanţa minimă de vedere clară mai mică decît a ochiului emetrop, iar punctul remotum este la cîţiva metri în faţă şi nu la .
Corectare miopiei se face prin asocirea ochiului cu o lentilă divergentă (fig. 5 c).
Dacă cristalinul formează imagine în spatele retinei spunem că ochiul este hipermetrop. Ochiul hipermetrop are punctul proximum mai departe decît a ochiului emetrop, iar punctul remotum este de regulă . Hipermetropia este o defecţiune ce apare invariabil după vîrsta de 50 de ani. Cei ce în tinereţe suferă de miopie, este posibil să nu mai simtă această defecţiune odată cu îmbătrînirea ochiului, hipermetropia compensînd uneori miopia.
Hipermetropia se înlătură prin asocierea ochiului cu o lentilă convergentă (fig 5 e).
În sfîrşit, cind cristalinul pierde elasticitatea şi nu se mai poate acomoda, ochiul suferă de presbitism. Un asemena ochi percepe clar imaginile unor obiecte situate la o anumita distanţă de el. Pentru ochiul presbit punctele remotum şi proximum sînt confundate între ele. Corecţia acestei defecţiuni se face cu două feluri de lentile, unele pentru vederea obiectelor apropiate, altele pentru vederea obiectelor îndepărtate.
• Funcţionarea ochiului:
Când se percepe imaginea unui obiect, globul ochiului este rotit, cu ajutorul unor muşchi nefiguraţi în desen, până când imaginea cade pe fovea. Pupila se restrânge sau se dilată automat până când fluxul de lumină ce formează imaginea ajunge în anumite limite suportabile de retină. În acelaşi timp, printr-un alt act reflex, muşchii ciliari întind zonula lui Zinn care lasă cristalinul să se bombeze, datorită propriei elasticităţi, până când distanţa sa focală are aşa o valoare încât imaginea obiectului se formează clară pe retină.
Retina are ea însăşi o structură complexă prezentată schematic în fig.2.
Retina constă din câteva straturi suprapuse de celule ce au funcţii diferite. Celulele vizuale fotosensibile sânt în ultimul; strat şi sânt de două feluri – conuri, destinate în principal vederii de zi (diurne) şi bastonaşe, destinate vederii crepusculare.
Lungimea medie a conurilor este de 0,035mm iar a bastonaşelor 0,06 – 0,08mm. Diametrul mediu al unei celule conice este de circa 2,5µm. Distribuţia acestor două tipuri de celule pe retină este diferită de la zonă la zonă. În porţiunile din apropierea cristalinului predomină bastonaşele. Pe fovea, având o densitate de 180.000 celule pe mm2 avem doar conuri. Pe pata oarbă nu avem nici conuri nici bastonaşe. Numărul total de celule senzitive pe retină este de aproximativ 7 milioane.
La iluminări ale retinei de 0,01 lx, sau mai puţin, senzaţiile luminoase sunt date exclusiv de bastonaşe care însă nu sunt sensibile la diferite culori. La iluminări mai mari ca 1 lx senzaţia luminoasă este dată numai de conuri. Conurile dau senzaţia de culoare.
Probabil conurile sunt sensibile la 3 culori din spectru (roşu, verde, albastru) prin
a căror recepţie sesizăm diferenţele de nuanţe de culoare ale obiectelor văzute. Nu există
încă în lumea ştiinţifică un consens privitor la faptul dacă fiecare con simte diferenţiat
cele trei culori amintite sau dacă există conuri specializate pentru diferite culori.
Senzaţiile luminoase sânt datorate acţiunii luminii asupra unor substanţe, idomina şi rodopsina care suferă transformări fotochimice. Energia eliberată în reacţia fotochimică excită nervul optic ce transmite electric informaţia la creer.
• Ochiul normal are urmatoarele caracteristici:
Ochiul normal mediu are puncte cardinale a căror poziţie depinde de planul conjugat punctelor de pe retină. În fig.3 sânt arătate poziţiile acestor puncte pentru:
a) Punctul remotuim (cel mai depărtat) – index inferior ∞
b) Punctul proxim (cel mai apropiat) – 25 cm index inferior
Toate distanţele sunt date în milimetri.
Se observă că planele principale nu sunt confundate şi că ochiul are şi puncte nodale.
Câmpul vizual al ochiului este de 1500. Câmpul vizual al foveei este (cu ochi nemişcat) de aproximativ 45|. Ochiul execută o mişcare oscilatorie rapidă prin care pe fovea ajung imaginile unor puncte aflate într-un interval unghiular de aproximativ 25-300, care este câmpul de vedere clară cu ochiul mobil.
Puterea de separare a ochiului este definită ca distanţa unghiulară dintre două puncte ce mai pot fi văzute distinct.
Dacă imaginea se formează pe fovea, unde diametrul mediu al unei celule (con) este de 2.5µm, pentru ca ochiul să perceapă distinct două puncte este necesar ca între imaginea primului punct ce cade pe o celulă şi imaginea celui de-al doilea punct, ce cade pe o altă celulă, să se afle cel puţin o celulă neiluminată.
Prin urmare distanţa minimă între cele două puncte imagine pe retină este de 5µm, ceea ce corespunde unei diferenţe unghiulare (vezi fig.3):
Acestei diferenţe unghiulare minime îi corespunde o distanţă y0 pe obiectul luminos plasat la δ=25cm de ochi unde
y0= .
Ochii omului sînt simultan orientaţi în mod reflex astfel ca imaginea obiectului vizat să se formeze pe fovea fiecăruia din ei. În acest fel, datorită imaginilor uşor diferite ale celor doi ochi avem senzaţie de relief sau de vedere stereoscopică.
Din figura 4 rezultă:
Unghiul α sesizabil de ochi este de de arc, adică . Aceasta corespunde unei distanţe maxime la care se mai percepe senyaţia de relief de .
Peste această distanţă obiectele par a fi situate in acelaşi plan, senuaţia de relief fiind datorată jocurilor de umbre şi experinţei anterioare a privitorului.
- Continut -
Ochiului este constituit, din fata spre spate, din umoarea apoasa care hraneste corneea si trece in camera anterioara (intre cornee si iris) prin pupila, inainte de a fi eliminata in unghiul format de iris si cornee; din cristalin (lentila biconvexa transparenta de 1 centimetru diametru), situata in spatele irisului, impreuna cu care delimiteaza camera posterioara si legat de muschiul ciliar printr-un ligament inelar, numit zonula, care este responsabil de acomodarea ochiului; din corpul vitros, sau vitroasa, gel transparent care umple globul ocular intre cristalin si retina, si asigura mentinerea volumului ochiului.
Retina este un strat subţire de celule din globul ocular, care sînt responsabile de transformarea luminii în semnale nervoase la vertebrate şi o parte din cefalopode.
Este interesant de remarcat faptul că (la vertebrate) stratul neuronal care transmite informaţiile către creier este aşezat pe partea anterioară a retinei, astfel încât lumina trece întâi prin el, înainte de a ajunge la celulele fotosensibile; aceasta este şi cauza pentru care există o „pată oarbă” pe retină, o zonă fără fotoreceptori (nu se poate percepe lumina în acea zonă), pe unde neuronii ajung în spatele ochiului, pentru a forma nervul optic. Cefalopodele, care au stratul neuronal în spatele ochiului, nu au această pată (aceasta fiind o dovadă că a evoluat în paralel cu ochiul vertebratelor).
În centrul retinei (acolo unde este intersectată de axul optic) se găseşte o zonă in care celulele fotosensibile sunt foarte concentrate, numită pată galbenă - aceata furnizează creierului cea mai clară imagine.
Diagrama ochiului uman. Notă: Nu toţi ochii au aceeaşi anatomie cu cei uman.
Corneea
• 2/3 posterioare – corneea se continua cu Sclera, strabatuta in polul posterior de filetele de iesire ale nervului optic; la acest nivel intra si iese din ochi a. centrala a retinei
• Trecerea intre cornee si sclera se face la nivelul unei zone de condensare conjunctivala = limb sclero-cornean, zona extrem de importanta din punct de vedere anatomic, pentru ca aici dreneaza umorul apos din ochi, in aparatul conjunctival, acesta fiind locul de abordare chirurgical in interventiile pe globul ocular deschis
• Procesele infectioase:
• Cornee Keratite
• Sclera Sclerite
2. Tunica vasculara – Uveea, este formata din trei elemente:
• irisul, anterior, care in partea centrala are un spatiu liber – orificiul pupilar prin care camera posterioara comunica cu camera anetrioara si prin care circula umorul apos
• pe fata interna a limbului scelro-cornean se afla corpul cilia, format din:
• procesele ciliare, cu rol in secretia umorului apos
• m. ciliar care se leaga prin Zonula lui Zinn de cristalin si asigura acomodatia cristalina
• 2/3 posterioare din Uvee sunt reprezentate de Coroida, care este tunica vasculara a polului posterior si care prin bogatia ei de pigment are rol de camera obscura pentru imaginea vizuala
• procesele infectioase ale uveei – uveite (irido-ciclo-coroidite)
• cele mai frecvente inflamatii ale uveei sunt:
• uveita anetrioara – Iridociclita
• uveita posterioara – Coroidita
• Exista o continuitate intre structura coroidei si a retinei – inflamatiile se transmit rarisim (de aceea nu se stie daca o boala este chorio-retinita sau retino-coroidita)
• Prin contactul retinei cu vitrosul, retina se confrunta cu afectiuni inflamatorii ale corpului vitros
3. Tunica nervoasa – Retina
• se insera la nivelul Orei Serrata de corpul ciliar; la acest nivel, in miopia forte si fortissima se produc leziuni prodispozante dezlipirii de retina – complicatia cea mai grava a miopiei
• retina are 10 structuri, din care stratul functional cu conuri si bastonase. Exista o reprezentare simetrica a acestora pe suprafata retinei, conurile fiind maxim concentrate la nivelul maculei lutea (pata galbena). Prin existenta celor trei tipuri de conuri – adaptarea celor trei culori fundamentale (rosu, verde, albastru), dupa teoria tricroma a lui Young – macula asigura vederea diurna, colorata. Pe masura ce ne indepartam de macula, spre periferie, numarul de celule cu conuri scade si creste numarul celulelor cu bastonase, astfel incat la periferia retiniana exista numai celule cu bastonase, aici existand cantitatea maxima a vederii nocturne, care apreciaza diferentele de: alb, negru, cenusiu
• la nivelul retinei, in partea centrala - papila nervului optic – care corespunde locului de iesire a acestuia, locul de intrare si de iesire a arterei si venei centrale a ochiului.
• Trunchiurile vasculare centrale, la emergenta in papila, se divid in 4 ramuri: temporale (superioare si inferioare) si nazale (superioare si inferioare), pentru a asigura vascularizatia retinei in totalitatea ei
• Temporal de papila se afla macula lutea, care ofera valoare maxima functiei vizuale
• In structura anatomica a globului ocular exista o lentila biconvexa – Cristalinul, care prin turtire si bombare, miscrorat de catre muschii ciliari, aduce imaginea vizuala pa suprafata retiniana, indiferent de pozitia obiectului in spatiu
• In structura anatomica a globului ocular exista trei spatii libere:
1. Anterior
• Camera anterioara – un spatiu mare intre fata posterioara a corneei si fata anterioara a irisului, limbul sclero-cornean, iar in mijloc – orificiul pupilar
• Camera posterioara – un spatiu extrem de mic si practic inexistent, in partea centrala cand cristalinul este bombat si orificiul pupilar este in mioza. In mod normal este liber in partea centrala prin orificiul pupilar, dar intr-o irido-ciclita, cand se formeaza sinechii iriene posterioare (aderenta intre marginea posterioara a irisului si marginea anterioara a cristalinului) umorul apos secretat in camera posterioara de procesul ciliar nu se mai poate elimina in camera anterioara si acumulandu-se duce la formarea de glaucom secundar
2. Posterior
• Corpul vitros, a carui structura este constatnta toata viata
• Functia principala a analizatorului vizual este perceptia vizuala
• Pentru a fi perceput un obiect este nevoie de impulsul extern – lumina care actioneaza printr-un proces fotochimic cu descarcarea pigmentului vizual, Rodopsina (retinen + opsina). Acest proces fotochimic transforma potentialul de repaos al celulelor nervoase in potential de actiune – unda care se transmite la cortex unde imaginea vizuala este perceputa si analizata si apoi se retransmite o unda la retina pentru perceptia finala a imaginii vizuale.
• Materializarea functiei vizuale – acuitatea vizuala care este maxima la nivelul maculei si este modificata practic in toata patologia oftalmologica, scaderea de vedere fiind semnul subiectiv major pentru care pacientul se adreseaza medicului oftalmolog.
Refractia oculara
• GO este un mediu refringent total de 60 de dioptrii
• Medii refringente:
• Corneea 45 d
• Umorul apos (refringenta minima)
• Cristalinul 15 d
• Corpul vitros (refringenta minima)
• Ochiul cu refringenta normala – imaginea razelor de la infinit se formeaza pe suprafata retinei
• Viciile de refractie = Ametropii, acestea sunt:
1. Sferice – in care imaginea unui punct din spatiu este un punct pe retina, pentru ca exista aceiasi refringenta in toate meridianele corneei. Se corecteaza cu lentile sferice convergente sau divrgente
2. Hipermetropia – imaginea razelor se formeaza in spatele retinei.
Hipermetropia
• Clasificare:
• mica: +1 - +3
• medie: +3 - +7
• foarte mare: > +8
• Etiologie:
• dpdv anatomic - cel mai frecvent GO este de dimensiuni mici
• dpdv al refringentei - in afrachie -lipsa cristalinului
• dpdv al curburii - in cornee plana
• Hipermetropul nu vede bine nici de aproape nici de la distanta, cristalinul se acomodeaza continuu
• Tabelul Donders – amplitudinea acomodării la diferite vârste
ani
3 12 45 70
D 20 12 3,5 0
• In functie de acomodatie, hipermetropia poate fi:
• latenta, aceasta este prezenta la copilul mic si compensata de acomodatie, aceasta este menifesta la adult
• totala (latenta si manifesta)
• Exista un paralelism intre acomodatie si convergenta, hipermetropul folosind in exces convergenta
• Copilul hipermetrop este depistat doar cand exista strabism convergent, in aceasta situatie imaginea vizuala se formeaza in afara maculei – imaginea vizuala va avea claritatea mai scazuta in functie de numarul de conuri care axista acolo unde aceasta se formeaza
• Ambliopie = pierderea functiei unui ochi fara existenta unei leziuni organice
• Tratamentul strabismului convergent si al ambliopiei functionale
• intre 3-7 ani, altfel nu se mai recupereaza. Ochiul hipermetrop fiind mic, nu predispune la complicatii, dar in evolutie hipermetropul va face prezbiopie mai devreme si valoarea prezbiopiei se sumeaza cu cea a hipermetropiei
• Tratamentul hipermetropiei, este in esenta optic:
• lentile convergente cu cea mai mare valoare dioptrica pentru a rezolva acomodatia
• corectia optica se face in functie de varsta, copilul mic si foarte mic nu primeste ochelari, dar cei cu strabism si ambliopie vor primi corectie cat mi aproape de valorile viciului de refractie
• la adultul cu hipermetropie aprox. +4 – corectia este aceiasi pentru aproape si pentru adultul cu > +4, corectia este pentru departe
Miopia
• Ochi mare in care razele formeaza imagini in fata retinei
• Clasificare:
• Mica: -1 - -3
• Medie: -3 - -7
• Mare: -8 - -10
• Fortissima: > -10
• Ochiul miop:
• dpdv anatomic: GO este de dimensiuni mari
• dpdv al refringentei: in cataracta nucleara
• dpdv al curburii: Keratocon
• Ochiul miop nu vede la distanta, el vede la apropiere. Are insuficienta de convergenta cu exces de divergenta. Predispune la strabism divergent
• Ochiul miop in functie de determinarea genetica:
• Miopie benigna
• Miopie maligna (boala)
• Complicatriile miopiei sunt legate de alungirea polului posterior al GO cu subtierea retinei si a coroidei, putandu-se produce hemoragii retino-coroidiene
• Cele mai frecvente complicatii sunt legate de fixarea retinei de restul structurilor anatomice: la papila, macula, oro-serrata
• Complicatii in vecinatatea:
a. papilei: coroidoza miopica peripapilara si conusul miopic – subtierea retinei si coroidei in vecinatatea papilei n. optic
b. maculei: dupa 60 de ani bilateral se face o impregnare pigmentara a maculei – pata Fuchs, care este cauza principala de scadere a vederii la miopii in varsta
c. oro-serrata: leziuni predispozante pentru dezlipirea si ruptura retiniana – fotocoagularea cu laser limiteaza dezlipirea de retina
• Tratamentul:
• Medical – este ineficient dar util in complicatiile miopice
• Corectia optica – cu lentile sferice divergente, date in cea mai mica valoare ioptrica, pentru a nu transforma ochiul din miop in hipermetrop. Aceasta corectie optica se poate face cu:
• Lentile aeriene
• Lentile de contact (indicatie majora in caz de miopie unilaterala)
• Pentru miopiile mici si medii este aceiasi corectie pentru aproape si departe
• Pentru miopiile mari si foarte mari – cu 4 dioptrii mai putin decat pentru cea de aproape
• Chirurgical (keratotomia cu laser) – utila pentru cazurile cu pana la 7-8 dioptrii; aceasta operatie poate fi:
• clasica
• sleroplastia
• operatia focala – scoaterea cristalinului
Ursii polari
Spre deosebire de nefericitul Fram, rudele sale din libertate sunt adevaratii stapani ai tinuturilor inghetate din zonele arctice. De altfel, exemplarele de la Polul Nord sunt mai mari decat oricare alte specii continentale, ursul alb fiinConcurând cu ursul brun pentru titlul de cel mai mare carnivor terestru, maiestuosul urs polar este regele banchizelor din regiunea arctica. Adaptarea sa la apa il clasifica drept mamifer marin.
Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei doi sunt si acum suficient de strâns înruditi pentru a produce hibrizi fertili în programe de încrucisare în captivitate. Însa ursul polar a dezvoltat diferite adaptari pentru viata în unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai ostile medii de pe Pamânt - regiunea arctica circumpolara.
Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a oferi maxima caldura în aerul si în apa deosebil de rece. Un strat gros de grasime de sub piele ofera si mai multa izolare, în special în timp ce ursul înoata.
Ursul polar are talpile picioarelor acoperite cu peri pentru a asigura tractiunea pe gheata, iar ghearele lungi, de care nu mai este nevoie pentru sapatul în pamânt si ruperea scoartei copacilor, sunt scurte si ascutite, pentru a putea apuca ferm prada care se zvârcoleste. Labele anterioare masive - cu diametre de pâna la 30 cm - sunt partial membranate si sunt folosite ca niste înotatoare în timpul înotului; labele posterioare au rolul de cârma.
Comportamentul natural.
Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe întinderi mari - în decursul unui an ei pot sa cutreiere peste 51.000 km2 de teren înghetat si zilnic parcurg peste 40km. Însa majoritatea ursilor apartin unor populatii care ramân în aceeasi regiune geografica generala. Habitatul lor preferat este întinderea vasta unde calota glaciara polara întâlneste Oceanul Înghetat si gheata se sparge. Iarna, când suprafata ghetii se extinde, ursii se deplaseaza spre sud si vara, când gheata se micsoreaza, se îndreapta spre nord. Când este necesar, ei înoata ore în sir pentru a ajunge de pe o bucata de gheata pe alta - pot înota aproape 100km fara odihna, cu o viteza medie de 10km pe ora.
Viteza lor de pe suprafata ghetii - atinsa într-o târâre stângace a picioarelor - este mai mica, în medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o viteza maxima de aproximativ 40km pe ora. Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei se simt mai bine pe gheata si, uneori, pe pamântul golas. Ei pot sa urce stânci abrupte de gheata si au fost vazuti alunecând pe dealuri în jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare drept frâne.
Obiceiuri de hranire.
Hrana preferata a ursului polar, cel mai carnivor dintre ursi, este foca inelata, care, în ciuda marilor eforturi ale ursului, este cel mai abundent mamifer mare din regiunea arctica. Hrana ursului polar consta din foca cu barba, foca de Groenlanda si foca cu gluga, dar la nevoie, manânca adesea lesuri de morse si de balene. Consuma si pesti si crabi, iar daca topirea ghetii din timpul verii îl obliga sa se retraga spre interiorul regiunii arctice, el va mânca mamifere mici, rozatoare, pasari si ouale lor. Când nu îi ramâne altceva, trece la vegetatie - fructe si plante.
Cum ramâne în forma.
Pentru a-si mentine greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie sa omoare o foca la fiecare 5-6 zile. El are un stomac foarte mare, care îi permite sa manânce pâna la 70kg la o singura masa. Ursul îsi vâneaza prada în mai multe feluri. Uneori asteapta rabdator ore în sir la copca de respiratie a focii. Ursul polar are simtul mirosului foarte dezvoltat, care îi permite sa detecteze o foca ce se odihneste pe gheata la o distanta de peste 30km, sau în vizuina sa, sub o patura de zapada de 1m adâncime. Uneori pândeste o foca ce se odihneste înotând în liniste spre ea, apoi "explodeaza" din apa si o ia prin surprindere.
Majoritatea ursilor polari sunt activi tot timpul anului, construind doar adaposturi temporare în zapada pentru perioadele cu vremea cea mai aspra. Femelele care devin gestante în perioada de împerechere dintre aprilie si iunie hiberneaza în bârloguri adânci si largi sapate în zapada, adesea pe un versant abrupt, de obicei la o distanta de pâna la 10km de coasta.
Femelele ursului polar încep sa se împerecheze la vârsta de aproximativ 5 ani; masculii sunt putin mai în vârsta. Implantarea întârziata a ovulului determina prelungirea perioadei de gestatie între 195-265 de zile, la sfârsitul careia femela este bine instalata în bârlogul sau. În decembrie si ianuarie se nasc între unul si patru pui - cel mai adesea doi -, cântarind doar 700g. Se hranesc cu laptele bogat al mamei, si parasesc bârlogul prin martie-aprilie, când cântaresc aproape 12kg.
Puii ramân cu mama lor pâna la vârsta de cel putin 2 ani - când sunt complet întarcati. Ei o urmaresc peste tot, calcând în urmele ei si chiar mergând calare pe spatele ei când intra în apa. În prima lor vara ea îi învata cum sa vâneze, iar ei prind gustul sângelui si al grasimii de foca. Femela nu se va împerechea din nou înainte ca puii sa o paraseasca.
Supravietuirea ursului polar.
Poporul nativ intuitiv(eschimos) ucidea ursii polari pentru piele si carnea lor. Când comerciantii de blanuri si vânatorii de balene au patruns tot mai mult în regiunea arctica, în secolul al XVIII-lea, populatiile de ursi au început sa sufere. În secolul XX "sportivii" si vânatorii de trofee au introdus echipamente sofisticate pentru localizarea si uciderea ursilor polari, iar numarul lor a scazut grav.
În 1973 cele 5 natiuni din arealul ursilor polari au facut un proiect de lege pentru limitarea vânatorii, protectia habitatului si cooperarea în cercetari asupra ursilor polari. SUA a ratificat aceasta lege în 1976.
Ursii sunt vânati si în prezent, cu aproximativ 1.000 de animale rapuse pe an, însa exista un sistem strict de autorizare. Numarul lor pare acum sa se afle în crestere, cel putin 28.000 de animale existând în mijlocul naturii.
Desi cooperarea natiunilor pentru conservarea ursului polar este privita ca un model care ar trebui aplicat si pentru alte specii, unii ecologisti sunt înca îngrijorati de soarta ursului polar, din cauza exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale din regiunea arctica. Continuarea protejarii ursului polar este considerata vitala pentru d si cel mai mare mamifer carnivor care traieste pe pamant. Nevoit sa supravietuiasca pe banchize, pe gheata, ursul polar a trebuit sa reziste in unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai potrivnice medii de pe Terra: regiunea arctica a Cercului Polar. Si a reusit sa se adapteze aici, impotriva climei si a eschimosilor care l-au vanat fara incetare, pentru blana si carnea sa. Din acest motiv, in 1973, cinci tari, pe ale caror teritorii traiesc ursi polari, au colaborat la un proiect de lege pentru limitarea vanatorii, protectia habitatului si dezvoltarea studierii ursilor polari.
De atunci, numarul ursilor albi nu a mai scazut: peste 20.000 de exemplare traiesc in prezent in libertate, dintre care mai mult de jumatate populeaza zonele arctice canadiene.
Vara, temperaturile nu depasesc 10 grade Celsius. Cand este iarna cu adevarat, iar termometrul arata -30 de grade, este ceva obisnuit. La aceste temperaturi trebuie sa traiasca ursii polari. Iar pentru a rezista gerului, blana lor - crem sau alb-galbuie - a suferit mai multe transformari: perii sunt goi pe dinauntru, dar foarte desi, pentru a oferi o maxima protectie. In plus, sub piele, ursul polar are un strat de grasime gros de peste 10 centimetri. Si picioarele sale s-au adaptat traiului in zone vesnic inghetate: talpile sunt paroase (pentru a impiedica alunecarea pe gheata), iar ghearele nu sunt lungi, ca ale altor ursi, ci scurte, dar ascutite, pentru a apuca prada care se zvarcoleste.
Femelele ursilor albi cantaresc peste 300 de kilograme, dar masculii pot avea chiar si dublul acestei greutati (sau chiar mai mult). Si talia lor este impresionanta: au o lungime de aproape doi metri si jumatate, iar cand merg in patru labe, capul lor se afla la inaltimea de 1,5 metri. Un corp atat de masiv are nevoie de o hrana pe masura: peste 2 kilograme de grasime pe zi trebuie sa manance un urs pentru a rezista in conditiile climaterice in care traieste. Iar aceasta ratie de calorii provine in special din carnea de foca inelata, hrana preferata a ursilor albi, care este o sursa de energie extrem de necesara in special ursoaicelor cu pui. Desi poate captura foci si pe gheata (sau pe zapada), cea mai eficienta vanatoare ramane cea la copca: ursul asteapta langa gaura din gheata pana cand foca iese la suprafata apei pentru a respira; o insfaca de cap cu labele, o scoate pe gheata si o devoreaza.
Cand nu poate vana foci (inelate, cu barba, cu gluga sau de Groenlanda), ursul se multumeste cu lesuri de morse sau chiar de balene, dar si cu mici mamifere, rozatoare, pasari, sau chiar ouale acestora. Cand nu mai are absolut nimic altceva de mancare, recurge la ultimul fel din meniu: fructe de padure. Dar acestea reprezinta doar desertul inghitit de foame...
Singuratici de felul lor, ursii polari hoinaresc continuu, in cautarea hranei, putand parcurge zilnic chiar si peste 40 de kilometri. Totusi, ei nu parasesc decat rareori regiunea in care s-au nascut, revenind mereu in zonele lor preferate, unde calota glaciara intalneste Oceanul Inghetat si unde gheata se sparge - un loc foarte bun pentru vanatoare. In rest, traseele sunt mereu aceleasi: iarna, cand suprafata ghetii se extinde, se aventureaza spre sud, iar vara, cand zona inghetata se micsoreaza, revin in nord - cat mai aproape de pol. Daca este nevoie, ursii polari pot inota ore intregi, pentru a ajunge de pe un sloi pe altul, distante de ordinul a 100 de kilometri neparand sa ii sperie pe inotatorii cu blana alba.
Daca in apa se deplaseaza foarte usor (putand inota cu o viteza de 10 km/ora), mersul pe gheata este mai dificil pentru ursii polari: este mai degraba o tarare stangace a picioarelor, care nu le permite sa parcurga mai mult de 4 kilometri intr-o ora. In schimb, daca suprafata nu este foarte alunecoasa (fiind inzapezita, sau iesind la suprafata si solul propriu-zis), viteza de deplasare poate deveni de zece ori mai mare, datorita salturilor mari de care ursii albi sunt capabili. Totusi, desi pot umbla foarte bine prin zapada (datorita labelor mari), ursii se simt mai bine pe gheata sau pe pamantul golas. De asemenea, ei se pot catara pe stanci inghetate si au fost vazuti dandu-si drumul pe pante inzapezite, alunecand pe burta, folosindu-si labele din fata in rol de frana.
Masculii sunt activi tot anul, construindu-si adaposturi temporare in zapada doar cand vremea se inrautateste foarte tare. Femelele, insa, hiberneaza iarna in barloguri adanci si largi, sapate in gheata, cel mai adesea intr-un versant abrupt, aflat de obicei la maximum 10 kilometri de coasta.
Tot in perioada in care ursoaica hiberneaza se nasc si puii. Numarul micutilor ursi nou-nascuti oscileaza intre unu si cinci, dar cel mai adesea este vorba despre doi. Ursuletii vin pe lume in decembrie sau ianuarie si nu cantaresc, la nastere, mai mult de 700 de grame! In prima parte a vietii lor, se hranesc doar cu laptele gras al mamei si parasesc barlogul abia in martie - aprilie, cand fiecare pui cantareste aproape 12 kilograme. Puii raman cu mama lor cel putin pana la varsta de doi ani, perioada in care ursoaica ii apara de pericole, inclusiv de atacurile altor masculi adulti.
Puii de urs polar isi urmaresc mama peste tot, calcand la propriu pe urmele ei si chiar urcandu-i-se in spate cand aceasta intra in apa si inoata. In prima vara a vietii micutilor, ursoaica ii invata sa vaneze, astfel incat ursuletii sa deprinda gustul sangelui si al grasimii de foca.
Concurând cu ursul brun pentru titlul de cel mai mare carnivor terestru, maiestuosul urs polar este regele banchizelor din regiunea arctica. Adaptarea sa la apa il clasifica drept mamifer marin.
Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei doi sunt si acum suficient de strâns înruditi pentru a produce hibrizi fertili în programe de încrucisare în captivitate. Însa ursul polar a dezvoltat diferite adaptari pentru viata în unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai ostile medii de pe Pamânt - regiunea arctica circumpolara.
Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a oferi maxima caldura în aerul si în apa deosebil de rece. Un strat gros de grasime de sub piele ofera si mai multa izolare, în special în timp ce ursul înoata.
Ursul polar are talpile picioarelor acoperite cu peri pentru a asigura tractiunea pe gheata, iar ghearele lungi, de care nu mai este nevoie pentru sapatul în pamânt si ruperea scoartei copacilor, sunt scurte si ascutite, pentru a putea apuca ferm prada care se zvârcoleste. Labele anterioare masive - cu diametre de pâna la 30 cm - sunt partial membranate si sunt folosite ca niste înotatoare în timpul înotului; labele posterioare au rolul de cârma.
Comportamentul natural.
Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe întinderi mari - în decursul unui an ei pot sa cutreiere peste 51.000 km2 de teren înghetat si zilnic parcurg peste 40km. Însa majoritatea ursilor apartin unor populatii care ramân în aceeasi regiune geografica generala. Habitatul lor preferat este întinderea vasta unde calota glaciara polara întâlneste Oceanul Înghetat si gheata se sparge. Iarna, când suprafata ghetii se extinde, ursii se deplaseaza spre sud si vara, când gheata se micsoreaza, se îndreapta spre nord. Când este necesar, ei înoata ore în sir pentru a ajunge de pe o bucata de gheata pe alta - pot înota aproape 100km fara odihna, cu o viteza medie de 10km pe ora.
Viteza lor de pe suprafata ghetii - atinsa într-o târâre stângace a picioarelor - este mai mica, în medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o viteza maxima de aproximativ 40km pe ora. Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei se simt mai bine pe gheata si, uneori, pe pamântul golas. Ei pot sa urce stânci abrupte de gheata si au fost vazuti alunecând pe dealuri în jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare drept frâne.
Obiceiuri de hranire.
Hrana preferata a ursului polar, cel mai carnivor dintre ursi, este foca inelata, care, în ciuda marilor eforturi ale ursului, este cel mai abundent mamifer mare din regiunea arctica. Hrana ursului polar consta din foca cu barba, foca de Groenlanda si foca cu gluga, dar la nevoie, manânca adesea lesuri de morse si de balene. Consuma si pesti si crabi, iar daca topirea ghetii din timpul verii îl obliga sa se retraga spre interiorul regiunii arctice, el va mânca mamifere mici, rozatoare, pasari si ouale lor. Când nu îi ramâne altceva, trece la vegetatie - fructe si plante.
Cum ramâne în forma.
Pentru a-si mentine greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie sa omoare o foca la fiecare 5-6 zile. El are un stomac foarte mare, care îi permite sa manânce pâna la 70kg la o singura masa. Ursul îsi vâneaza prada în mai multe feluri. Uneori asteapta rabdator ore în sir la copca de respiratie a focii. Ursul polar are simtul mirosului foarte dezvoltat, care îi permite sa detecteze o foca ce se odihneste pe gheata la o distanta de peste 30km, sau în vizuina sa, sub o patura de zapada de 1m adâncime. Uneori pândeste o foca ce se odihneste înotând în liniste spre ea, apoi "explodeaza" din apa si o ia prin surprindere.
Majoritatea ursilor polari sunt activi tot timpul anului, construind doar adaposturi temporare în zapada pentru perioadele cu vremea cea mai aspra. Femelele care devin gestante în perioada de împerechere dintre aprilie si iunie hiberneaza în bârloguri adânci si largi sapate în zapada, adesea pe un versant abrupt, de obicei la o distanta de pâna la 10km de coasta.
Femelele ursului polar încep sa se împerecheze la vârsta de aproximativ 5 ani; masculii sunt putin mai în vârsta. Implantarea întârziata a ovulului determina prelungirea perioadei de gestatie între 195-265 de zile, la sfârsitul careia femela este bine instalata în bârlogul sau. În decembrie si ianuarie se nasc între unul si patru pui - cel mai adesea doi -, cântarind doar 700g. Se hranesc cu laptele bogat al mamei, si parasesc bârlogul prin martie-aprilie, când cântaresc aproape 12kg.
Puii ramân cu mama lor pâna la vârsta de cel putin 2 ani - când sunt complet întarcati. Ei o urmaresc peste tot, calcând în urmele ei si chiar mergând calare pe spatele ei când intra în apa. În prima lor vara ea îi învata cum sa vâneze, iar ei prind gustul sângelui si al grasimii de foca. Femela nu se va împerechea din nou înainte ca puii sa o paraseasca.
Supravietuirea ursului polar.
Poporul nativ intuitiv(eschimos) ucidea ursii polari pentru piele si carnea lor. Când comerciantii de blanuri si vânatorii de balene au patruns tot mai mult în regiunea arctica, în secolul al XVIII-lea, populatiile de ursi au început sa sufere. În secolul XX "sportivii" si vânatorii de trofee au introdus echipamente sofisticate pentru localizarea si uciderea ursilor polari, iar numarul lor a scazut grav.
În 1973 cele 5 natiuni din arealul ursilor polari au facut un proiect de lege pentru limitarea vânatorii, protectia habitatului si cooperarea în cercetari asupra ursilor polari. SUA a ratificat aceasta lege în 1976.
Ursii sunt vânati si în prezent, cu aproximativ 1.000 de animale rapuse pe an, însa exista un sistem strict de autorizare. Numarul lor pare acum sa se afle în crestere, cel putin 28.000 de animale existând în mijlocul naturii.
Desi cooperarea natiunilor pentru conservarea ursului polar este privita ca un model care ar trebui aplicat si pentru alte specii, unii ecologisti sunt înca îngrijorati de soarta ursului polar, din cauza exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale din regiunea arctica. Continuarea protejarii ursului polar este considerata vitala pentru
Vulpea, mamifer carnivor, cu numele ştiinţific Vulpes vulpes crucigera, este încadrată sistematic în familia Canidae, alături de lup, câine, şacal, enot etc.
După mai multe opinii ştiinţifice lupul, câinele şi vulpea sunt de fapt o singură specie, deoarece se pot încrucişa reciproc, fără a rezulta hibrizi sterili. Ori separarea animalelor în specii se face tocmai pe criteriul imposibilităţii reproducerii sau, dacă aceasta este posibilă, pe baza existenţei hibrizilor sterili (ex.: măgarul şi iapa care, specii diferite fiind, dau un hibrid steril, catârul.)
Vulpea polară (vara)
Deşi de obicei vulpea e considerată - automat - a fi roşcată, de fapt coloritul său prezintă o mare varietate (de la roşcat aprins până la galben-cenuşiu). Se vorbeşte, ca urmare, de existenţa a trei varietăţi de vulpe: de mesteacăn (cu pieptul, partea ventrală şi vârful cozii albicioase, iar părţile laterale gălbui), cu cruce (care are o dungă neagră pe spinare, care se încrucişează cu cea de pe membrele anterioare; cea mai răspândită) şi cărbunăreasă (cu pieptul, gâtul, abdomenul şi vârful cozii cenuşii sau negru-cenuşiu şi picioarele negre). Există însă şi varietăţi intermediare, în multe cazuri fiind foarte greu de deosebit vulpea de anumite varietăţi de câini.
Vulpea este mai mică decât câinele obişnuit şi evident mai mică decât lupul. Are între 7 şi 10 kg, rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă cca 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidenţă datorită cozii lungi şi stufoase, care are vârful alb. Blana este roşcată. Vulpea mănâncă, probabil, cele mai multe mici mamifere: şoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veveriţe, iepuri etc. Detectează prada chiar şi fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa, cu labele din faţă, ca pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o singură masă şi îngroapă ce le prisoseşte, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe lume câte cinci fraţi, dar au fost studiate şi cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură naştere! Puii de vulpe sunt orbi la naştere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână de viaţă. Părinţii sunt foarte grijulii cu micuţii: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a doua lună, puii de vulpe sunt luaţi la vânătoare de către adulţi, pentru a începe primele încercări pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc - mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care şi turbarea. Pot fi afectate în special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă şi omului, fie direct prin muşcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei doi sunt si acum suficient de strâns înruditi pentru a produce hibrizi fertili în programe de încrucisare în captivitate. Însa ursul polar a dezvoltat diferite adaptari pentru viata în unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai ostile medii de pe Pamânt - regiunea arctica circumpolara.
Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a oferi maxima caldura în aerul si în apa deosebil de rece. Un strat gros de grasime de sub piele ofera si mai multa izolare, în special în timp ce ursul înoata.
Ursul polar are talpile picioarelor acoperite cu peri pentru a asigura tractiunea pe gheata, iar ghearele lungi, de care nu mai este nevoie pentru sapatul în pamânt si ruperea scoartei copacilor, sunt scurte si ascutite, pentru a putea apuca ferm prada care se zvârcoleste. Labele anterioare masive - cu diametre de pâna la 30 cm - sunt partial membranate si sunt folosite ca niste înotatoare în timpul înotului; labele posterioare au rolul de cârma.
Comportamentul natural.
Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe întinderi mari - în decursul unui an ei pot sa cutreiere peste 51.000 km2 de teren înghetat si zilnic parcurg peste 40km. Însa majoritatea ursilor apartin unor populatii care ramân în aceeasi regiune geografica generala. Habitatul lor preferat este întinderea vasta unde calota glaciara polara întâlneste Oceanul Înghetat si gheata se sparge. Iarna, când suprafata ghetii se extinde, ursii se deplaseaza spre sud si vara, când gheata se micsoreaza, se îndreapta spre nord. Când este necesar, ei înoata ore în sir pentru a ajunge de pe o bucata de gheata pe alta - pot înota aproape 100km fara odihna, cu o viteza medie de 10km pe ora.
Viteza lor de pe suprafata ghetii - atinsa într-o târâre stângace a picioarelor - este mai mica, în medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o viteza maxima de aproximativ 40km pe ora. Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei se simt mai bine pe gheata si, uneori, pe pamântul golas. Ei pot sa urce stânci abrupte de gheata si au fost vazuti alunecând pe dealuri în jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare drept frâne.
Obiceiuri de hranire.
Hrana preferata a ursului polar, cel mai carnivor dintre ursi, este foca inelata, care, în ciuda marilor eforturi ale ursului, este cel mai abundent mamifer mare din regiunea arctica. Hrana ursului polar consta din foca cu barba, foca de Groenlanda si foca cu gluga, dar la nevoie, manânca adesea lesuri de morse si de balene. Consuma si pesti si crabi, iar daca topirea ghetii din timpul verii îl obliga sa se retraga spre interiorul regiunii arctice, el va mânca mamifere mici, rozatoare, pasari si ouale lor. Când nu îi ramâne altceva, trece la vegetatie - fructe si plante.
Cum ramâne în forma.
Pentru a-si mentine greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie sa omoare o foca la fiecare 5-6 zile. El are un stomac foarte mare, care îi permite sa manânce pâna la 70kg la o singura masa. Ursul îsi vâneaza prada în mai multe feluri. Uneori asteapta rabdator ore în sir la copca de respiratie a focii. Ursul polar are simtul mirosului foarte dezvoltat, care îi permite sa detecteze o foca ce se odihneste pe gheata la o distanta de peste 30km, sau în vizuina sa, sub o patura de zapada de 1m adâncime. Uneori pândeste o foca ce se odihneste înotând în liniste spre ea, apoi "explodeaza" din apa si o ia prin surprindere.
Majoritatea ursilor polari sunt activi tot timpul anului, construind doar adaposturi temporare în zapada pentru perioadele cu vremea cea mai aspra. Femelele care devin gestante în perioada de împerechere dintre aprilie si iunie hiberneaza în bârloguri adânci si largi sapate în zapada, adesea pe un versant abrupt, de obicei la o distanta de pâna la 10km de coasta.
Femelele ursului polar încep sa se împerecheze la vârsta de aproximativ 5 ani; masculii sunt putin mai în vârsta. Implantarea întârziata a ovulului determina prelungirea perioadei de gestatie între 195-265 de zile, la sfârsitul careia femela este bine instalata în bârlogul sau. În decembrie si ianuarie se nasc între unul si patru pui - cel mai adesea doi -, cântarind doar 700g. Se hranesc cu laptele bogat al mamei, si parasesc bârlogul prin martie-aprilie, când cântaresc aproape 12kg.
Puii ramân cu mama lor pâna la vârsta de cel putin 2 ani - când sunt complet întarcati. Ei o urmaresc peste tot, calcând în urmele ei si chiar mergând calare pe spatele ei când intra în apa. În prima lor vara ea îi învata cum sa vâneze, iar ei prind gustul sângelui si al grasimii de foca. Femela nu se va împerechea din nou înainte ca puii sa o paraseasca.
Supravietuirea ursului polar.
Poporul nativ intuitiv(eschimos) ucidea ursii polari pentru piele si carnea lor. Când comerciantii de blanuri si vânatorii de balene au patruns tot mai mult în regiunea arctica, în secolul al XVIII-lea, populatiile de ursi au început sa sufere. În secolul XX "sportivii" si vânatorii de trofee au introdus echipamente sofisticate pentru localizarea si uciderea ursilor polari, iar numarul lor a scazut grav.
În 1973 cele 5 natiuni din arealul ursilor polari au facut un proiect de lege pentru limitarea vânatorii, protectia habitatului si cooperarea în cercetari asupra ursilor polari. SUA a ratificat aceasta lege în 1976.
Ursii sunt vânati si în prezent, cu aproximativ 1.000 de animale rapuse pe an, însa exista un sistem strict de autorizare. Numarul lor pare acum sa se afle în crestere, cel putin 28.000 de animale existând în mijlocul naturii.
Desi cooperarea natiunilor pentru conservarea ursului polar este privita ca un model care ar trebui aplicat si pentru alte specii, unii ecologisti sunt înca îngrijorati de soarta ursului polar, din cauza exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale din regiunea arctica. Continuarea protejarii ursului polar este considerata vitala pentru d si cel mai mare mamifer carnivor care traieste pe pamant. Nevoit sa supravietuiasca pe banchize, pe gheata, ursul polar a trebuit sa reziste in unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai potrivnice medii de pe Terra: regiunea arctica a Cercului Polar. Si a reusit sa se adapteze aici, impotriva climei si a eschimosilor care l-au vanat fara incetare, pentru blana si carnea sa. Din acest motiv, in 1973, cinci tari, pe ale caror teritorii traiesc ursi polari, au colaborat la un proiect de lege pentru limitarea vanatorii, protectia habitatului si dezvoltarea studierii ursilor polari.
De atunci, numarul ursilor albi nu a mai scazut: peste 20.000 de exemplare traiesc in prezent in libertate, dintre care mai mult de jumatate populeaza zonele arctice canadiene.
Vara, temperaturile nu depasesc 10 grade Celsius. Cand este iarna cu adevarat, iar termometrul arata -30 de grade, este ceva obisnuit. La aceste temperaturi trebuie sa traiasca ursii polari. Iar pentru a rezista gerului, blana lor - crem sau alb-galbuie - a suferit mai multe transformari: perii sunt goi pe dinauntru, dar foarte desi, pentru a oferi o maxima protectie. In plus, sub piele, ursul polar are un strat de grasime gros de peste 10 centimetri. Si picioarele sale s-au adaptat traiului in zone vesnic inghetate: talpile sunt paroase (pentru a impiedica alunecarea pe gheata), iar ghearele nu sunt lungi, ca ale altor ursi, ci scurte, dar ascutite, pentru a apuca prada care se zvarcoleste.
Femelele ursilor albi cantaresc peste 300 de kilograme, dar masculii pot avea chiar si dublul acestei greutati (sau chiar mai mult). Si talia lor este impresionanta: au o lungime de aproape doi metri si jumatate, iar cand merg in patru labe, capul lor se afla la inaltimea de 1,5 metri. Un corp atat de masiv are nevoie de o hrana pe masura: peste 2 kilograme de grasime pe zi trebuie sa manance un urs pentru a rezista in conditiile climaterice in care traieste. Iar aceasta ratie de calorii provine in special din carnea de foca inelata, hrana preferata a ursilor albi, care este o sursa de energie extrem de necesara in special ursoaicelor cu pui. Desi poate captura foci si pe gheata (sau pe zapada), cea mai eficienta vanatoare ramane cea la copca: ursul asteapta langa gaura din gheata pana cand foca iese la suprafata apei pentru a respira; o insfaca de cap cu labele, o scoate pe gheata si o devoreaza.
Cand nu poate vana foci (inelate, cu barba, cu gluga sau de Groenlanda), ursul se multumeste cu lesuri de morse sau chiar de balene, dar si cu mici mamifere, rozatoare, pasari, sau chiar ouale acestora. Cand nu mai are absolut nimic altceva de mancare, recurge la ultimul fel din meniu: fructe de padure. Dar acestea reprezinta doar desertul inghitit de foame...
Singuratici de felul lor, ursii polari hoinaresc continuu, in cautarea hranei, putand parcurge zilnic chiar si peste 40 de kilometri. Totusi, ei nu parasesc decat rareori regiunea in care s-au nascut, revenind mereu in zonele lor preferate, unde calota glaciara intalneste Oceanul Inghetat si unde gheata se sparge - un loc foarte bun pentru vanatoare. In rest, traseele sunt mereu aceleasi: iarna, cand suprafata ghetii se extinde, se aventureaza spre sud, iar vara, cand zona inghetata se micsoreaza, revin in nord - cat mai aproape de pol. Daca este nevoie, ursii polari pot inota ore intregi, pentru a ajunge de pe un sloi pe altul, distante de ordinul a 100 de kilometri neparand sa ii sperie pe inotatorii cu blana alba.
Daca in apa se deplaseaza foarte usor (putand inota cu o viteza de 10 km/ora), mersul pe gheata este mai dificil pentru ursii polari: este mai degraba o tarare stangace a picioarelor, care nu le permite sa parcurga mai mult de 4 kilometri intr-o ora. In schimb, daca suprafata nu este foarte alunecoasa (fiind inzapezita, sau iesind la suprafata si solul propriu-zis), viteza de deplasare poate deveni de zece ori mai mare, datorita salturilor mari de care ursii albi sunt capabili. Totusi, desi pot umbla foarte bine prin zapada (datorita labelor mari), ursii se simt mai bine pe gheata sau pe pamantul golas. De asemenea, ei se pot catara pe stanci inghetate si au fost vazuti dandu-si drumul pe pante inzapezite, alunecand pe burta, folosindu-si labele din fata in rol de frana.
Masculii sunt activi tot anul, construindu-si adaposturi temporare in zapada doar cand vremea se inrautateste foarte tare. Femelele, insa, hiberneaza iarna in barloguri adanci si largi, sapate in gheata, cel mai adesea intr-un versant abrupt, aflat de obicei la maximum 10 kilometri de coasta.
Tot in perioada in care ursoaica hiberneaza se nasc si puii. Numarul micutilor ursi nou-nascuti oscileaza intre unu si cinci, dar cel mai adesea este vorba despre doi. Ursuletii vin pe lume in decembrie sau ianuarie si nu cantaresc, la nastere, mai mult de 700 de grame! In prima parte a vietii lor, se hranesc doar cu laptele gras al mamei si parasesc barlogul abia in martie - aprilie, cand fiecare pui cantareste aproape 12 kilograme. Puii raman cu mama lor cel putin pana la varsta de doi ani, perioada in care ursoaica ii apara de pericole, inclusiv de atacurile altor masculi adulti.
Puii de urs polar isi urmaresc mama peste tot, calcand la propriu pe urmele ei si chiar urcandu-i-se in spate cand aceasta intra in apa si inoata. In prima vara a vietii micutilor, ursoaica ii invata sa vaneze, astfel incat ursuletii sa deprinda gustul sangelui si al grasimii de foca.
Concurând cu ursul brun pentru titlul de cel mai mare carnivor terestru, maiestuosul urs polar este regele banchizelor din regiunea arctica. Adaptarea sa la apa il clasifica drept mamifer marin.
Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei doi sunt si acum suficient de strâns înruditi pentru a produce hibrizi fertili în programe de încrucisare în captivitate. Însa ursul polar a dezvoltat diferite adaptari pentru viata în unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai ostile medii de pe Pamânt - regiunea arctica circumpolara.
Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a oferi maxima caldura în aerul si în apa deosebil de rece. Un strat gros de grasime de sub piele ofera si mai multa izolare, în special în timp ce ursul înoata.
Ursul polar are talpile picioarelor acoperite cu peri pentru a asigura tractiunea pe gheata, iar ghearele lungi, de care nu mai este nevoie pentru sapatul în pamânt si ruperea scoartei copacilor, sunt scurte si ascutite, pentru a putea apuca ferm prada care se zvârcoleste. Labele anterioare masive - cu diametre de pâna la 30 cm - sunt partial membranate si sunt folosite ca niste înotatoare în timpul înotului; labele posterioare au rolul de cârma.
Comportamentul natural.
Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe întinderi mari - în decursul unui an ei pot sa cutreiere peste 51.000 km2 de teren înghetat si zilnic parcurg peste 40km. Însa majoritatea ursilor apartin unor populatii care ramân în aceeasi regiune geografica generala. Habitatul lor preferat este întinderea vasta unde calota glaciara polara întâlneste Oceanul Înghetat si gheata se sparge. Iarna, când suprafata ghetii se extinde, ursii se deplaseaza spre sud si vara, când gheata se micsoreaza, se îndreapta spre nord. Când este necesar, ei înoata ore în sir pentru a ajunge de pe o bucata de gheata pe alta - pot înota aproape 100km fara odihna, cu o viteza medie de 10km pe ora.
Viteza lor de pe suprafata ghetii - atinsa într-o târâre stângace a picioarelor - este mai mica, în medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o viteza maxima de aproximativ 40km pe ora. Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei se simt mai bine pe gheata si, uneori, pe pamântul golas. Ei pot sa urce stânci abrupte de gheata si au fost vazuti alunecând pe dealuri în jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare drept frâne.
Obiceiuri de hranire.
Hrana preferata a ursului polar, cel mai carnivor dintre ursi, este foca inelata, care, în ciuda marilor eforturi ale ursului, este cel mai abundent mamifer mare din regiunea arctica. Hrana ursului polar consta din foca cu barba, foca de Groenlanda si foca cu gluga, dar la nevoie, manânca adesea lesuri de morse si de balene. Consuma si pesti si crabi, iar daca topirea ghetii din timpul verii îl obliga sa se retraga spre interiorul regiunii arctice, el va mânca mamifere mici, rozatoare, pasari si ouale lor. Când nu îi ramâne altceva, trece la vegetatie - fructe si plante.
Cum ramâne în forma.
Pentru a-si mentine greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie sa omoare o foca la fiecare 5-6 zile. El are un stomac foarte mare, care îi permite sa manânce pâna la 70kg la o singura masa. Ursul îsi vâneaza prada în mai multe feluri. Uneori asteapta rabdator ore în sir la copca de respiratie a focii. Ursul polar are simtul mirosului foarte dezvoltat, care îi permite sa detecteze o foca ce se odihneste pe gheata la o distanta de peste 30km, sau în vizuina sa, sub o patura de zapada de 1m adâncime. Uneori pândeste o foca ce se odihneste înotând în liniste spre ea, apoi "explodeaza" din apa si o ia prin surprindere.
Majoritatea ursilor polari sunt activi tot timpul anului, construind doar adaposturi temporare în zapada pentru perioadele cu vremea cea mai aspra. Femelele care devin gestante în perioada de împerechere dintre aprilie si iunie hiberneaza în bârloguri adânci si largi sapate în zapada, adesea pe un versant abrupt, de obicei la o distanta de pâna la 10km de coasta.
Femelele ursului polar încep sa se împerecheze la vârsta de aproximativ 5 ani; masculii sunt putin mai în vârsta. Implantarea întârziata a ovulului determina prelungirea perioadei de gestatie între 195-265 de zile, la sfârsitul careia femela este bine instalata în bârlogul sau. În decembrie si ianuarie se nasc între unul si patru pui - cel mai adesea doi -, cântarind doar 700g. Se hranesc cu laptele bogat al mamei, si parasesc bârlogul prin martie-aprilie, când cântaresc aproape 12kg.
Puii ramân cu mama lor pâna la vârsta de cel putin 2 ani - când sunt complet întarcati. Ei o urmaresc peste tot, calcând în urmele ei si chiar mergând calare pe spatele ei când intra în apa. În prima lor vara ea îi învata cum sa vâneze, iar ei prind gustul sângelui si al grasimii de foca. Femela nu se va împerechea din nou înainte ca puii sa o paraseasca.
Supravietuirea ursului polar.
Poporul nativ intuitiv(eschimos) ucidea ursii polari pentru piele si carnea lor. Când comerciantii de blanuri si vânatorii de balene au patruns tot mai mult în regiunea arctica, în secolul al XVIII-lea, populatiile de ursi au început sa sufere. În secolul XX "sportivii" si vânatorii de trofee au introdus echipamente sofisticate pentru localizarea si uciderea ursilor polari, iar numarul lor a scazut grav.
În 1973 cele 5 natiuni din arealul ursilor polari au facut un proiect de lege pentru limitarea vânatorii, protectia habitatului si cooperarea în cercetari asupra ursilor polari. SUA a ratificat aceasta lege în 1976.
Ursii sunt vânati si în prezent, cu aproximativ 1.000 de animale rapuse pe an, însa exista un sistem strict de autorizare. Numarul lor pare acum sa se afle în crestere, cel putin 28.000 de animale existând în mijlocul naturii.
Desi cooperarea natiunilor pentru conservarea ursului polar este privita ca un model care ar trebui aplicat si pentru alte specii, unii ecologisti sunt înca îngrijorati de soarta ursului polar, din cauza exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale din regiunea arctica. Continuarea protejarii ursului polar este considerata vitala pentru
Vulpea, mamifer carnivor, cu numele ştiinţific Vulpes vulpes crucigera, este încadrată sistematic în familia Canidae, alături de lup, câine, şacal, enot etc.
După mai multe opinii ştiinţifice lupul, câinele şi vulpea sunt de fapt o singură specie, deoarece se pot încrucişa reciproc, fără a rezulta hibrizi sterili. Ori separarea animalelor în specii se face tocmai pe criteriul imposibilităţii reproducerii sau, dacă aceasta este posibilă, pe baza existenţei hibrizilor sterili (ex.: măgarul şi iapa care, specii diferite fiind, dau un hibrid steril, catârul.)
Vulpea polară (vara)
Deşi de obicei vulpea e considerată - automat - a fi roşcată, de fapt coloritul său prezintă o mare varietate (de la roşcat aprins până la galben-cenuşiu). Se vorbeşte, ca urmare, de existenţa a trei varietăţi de vulpe: de mesteacăn (cu pieptul, partea ventrală şi vârful cozii albicioase, iar părţile laterale gălbui), cu cruce (care are o dungă neagră pe spinare, care se încrucişează cu cea de pe membrele anterioare; cea mai răspândită) şi cărbunăreasă (cu pieptul, gâtul, abdomenul şi vârful cozii cenuşii sau negru-cenuşiu şi picioarele negre). Există însă şi varietăţi intermediare, în multe cazuri fiind foarte greu de deosebit vulpea de anumite varietăţi de câini.
Vulpea este mai mică decât câinele obişnuit şi evident mai mică decât lupul. Are între 7 şi 10 kg, rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă cca 30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidenţă datorită cozii lungi şi stufoase, care are vârful alb. Blana este roşcată. Vulpea mănâncă, probabil, cele mai multe mici mamifere: şoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veveriţe, iepuri etc. Detectează prada chiar şi fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa, cu labele din faţă, ca pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o singură masă şi îngroapă ce le prisoseşte, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe lume câte cinci fraţi, dar au fost studiate şi cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură naştere! Puii de vulpe sunt orbi la naştere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână de viaţă. Părinţii sunt foarte grijulii cu micuţii: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a doua lună, puii de vulpe sunt luaţi la vânătoare de către adulţi, pentru a începe primele încercări pe cont propriu.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc - mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care şi turbarea. Pot fi afectate în special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă şi omului, fie direct prin muşcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
Flori de mucigai - Tudor Arghezi
După volumul de povestiri intitulat “Poarta neagră”, apărut în 1930, ciclul ”Flori de mucigai”, publicat în 1931, pare să reprezinte consecinţa lirică a aceleiaşi experienţe de viaţă – scurta perioadă de detenţie, între anii 1918-1919, din motive politice, în închisoarea de la Văcăreşti. Unitar, sub aspect tematic, ciclul arghezian reuneşte versuri care evocă, prin imagini de o mare forţă sugestivă, lumea stranie, dezolantă şi contradictorie a universului carceral.
În poemul care prefaţează ciclul, împrumutându-i titlul, Arghezi îşi previne cititorul că versurile sale nu sunt efectul unei revelaţii, că-n ele nu trebuie căutată “slova de foc”, metaforă care, în “Testament”, sugera implicarea graţiei divine în actul de creaţie. Absenţa revelaţiei este afirmată insistent, prin repetarea negaţiei într-o enumeraţie:
“Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan”.
(“Flori de mucigai”)
Amintind secundanţii fabuloşi ai evangheliştilor, taurul, leul, vulturul, Arghezi îşi situează versurile într-o opoziţie semnificativă în raport cu scrierile evangheliştilor.
Mai mult decât atât, versurile sale”de acum” înregistrează impresii stimulate de un real al vieţii pe care, chiar dacă îl percepe, firbra angelică a fiinţei noastre este incapabilă să le exprime, rostul de a le exprima revenindu-i fibrei demonice din noi. “Unghia îngerească” este “tocită”, epuizată sau nimicită de effort şi, în cele din urmă, retrasă, ascunsă, de nerecunoscut, astfel încât sarcina scrierii, deci a exprimării, a comunicării, este preluată de unghiile”de la mâna stângă”, mână care, în conformitate cu un străvechi simbolism, este asociată maleficului, demonicului.
Nu întâmplător, titlul poemului-prefaţă, ca şi al întregului ciclu, este un oximoron de ecou baudelairian – “Flori de mucigai”. Dacă primul termen, “flori”,aduce sugestia frumuseţii şi, în ultimă instanţă, a luminii, cel de-al doilea acţionează ca o forţă inversă, sugerând urâtul, descompunerea, răul şi, într-un plan nu foarte îndepărtat, întunericul. Imaginea derutantă, contradictorie, pe care o construieşte oximoronul, sugerează, de fapt, o lume a valorilor alterate, pervertite. Este lumea închisorii în care viaţa este reprimată, mortificată, pentru a ispăşi ceea ce oamenii consideră a fi o crimă.
Ca şi baudelairienele ”flori ale răului”, “florile de mucigai” îşi află punctul de sprijin în aşa numita estetică a urâtului, care, încă din secolul al XIX-lea, a făcut obiectul unui cunoscut tratat: K.Rosenkranz, “Estetica urâtului”, 1853. Începând cu Rosenkranz, a fost semnalată expresivitatea şocantă, fascinantă chiar, a urâtului ca modalitate de avertizare asupra imperfecţiunilor vieţii şi, totodată, generoasă sursă de efecte estetice ivite din sentimentul de repulsie, de aversiune sau de oroare.
Închisoarea, în prezentarea lui Arghezi, este un fel de bolgie a infernului dantesc în care, simbolic, omul este asociat viermelui. Sugestiv, locul de claustrare este redus à câteva componente: mocirlă, frig, cătuşe, lanţuri, zăbrele, păduchi, şobolani, zăvoare, mucegai, întuneric. Totuşi, în acest cadru al ororilor frumosul nu este absent. Dimpotrivă, erupe în teritoriul acesta impropriu, suprimându-l, atunci când osânditul reuşeşte să-i opună o realitate interioară mult mai puternică. Frumuseţea, de care cel socotit vinovat a fost îndepărtat în scop punitiv, poatefi recuperată prin vis sau amintire, situaţie pe care o ilustrează poeme ca “Rada” sau “Tinca”. Mai mult chiar, moartea înseamnă eliberare de rău, readucere în lumină, restituire a frumuseţii, în ultimă instanţă:
“În beciul cu morţi, Ion e frumos,
Întins gol pe piatră, cu un fraged surâs…”
(“Ion Ion”)
Prin moarte are loc regăsirea acelor valori care motivau existenţa însăşi a frumuseţii:
“În ochii-i deschişi, o lumină,
A satului unde-i născut,
A câmpului unde iezii-a păscut
A încremenit acolo străină”.
(“Ion Ion”)
Între zidurile cu uşi zăvorâte şi cu ferestre zăbrelite, frumuseţea nu are consistenţă decât ca realitate interioară, inaccesibilă celorlalţi, asemenea unui ”cântec mut”. “Cântec mut” este, de altfel, un alt oximoron al ciclului arghezian care semnalează existenţa valorilor discrete, în rândul cărora se înscrie însăşi divinitatea:
“La patul vecinului meu
A venit azi noapte Dumnezeu.
Cu toiag, cu îngeri şi sfinţi.”
(“Cântec mut”)
Apropierea de Dumnezeu este o formă de atingere a sublimului şi, totodată, o modalitate de a sugera absolvirea, salvarea celui condamnat.
Lumea închisorii este o lume a valorilor confuze. Urâţenia acestei lumi, care poartă stigmatele răului, tulbură componenta angelică a fiinţei noastre şi explică neputinţa sau refuzul “unghiei îngereşti” de a-i surprinde imaginea. Lăsată pe seama mâinii stângi, evocarea capătă profunzimi surprinzătoare. Răul, urâtul nu sunt mai mult decât conjuncturi, uneori prelungite, ale destinului, cărora, omul, fie şi vinovat, le opune aspiraţia spre frumos, un frumos pe care, atunci când viaţa l-a îndepărtat din preajma lui, îl poate încă afla în vis, în amintire sau în speranţă. Aceste forme de manifestare ale vieţii explică de ce oximoronul devine figura dominantă în ciclul arghezian al”mâinii stângi”.
În poemul care prefaţează ciclul, împrumutându-i titlul, Arghezi îşi previne cititorul că versurile sale nu sunt efectul unei revelaţii, că-n ele nu trebuie căutată “slova de foc”, metaforă care, în “Testament”, sugera implicarea graţiei divine în actul de creaţie. Absenţa revelaţiei este afirmată insistent, prin repetarea negaţiei într-o enumeraţie:
“Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan”.
(“Flori de mucigai”)
Amintind secundanţii fabuloşi ai evangheliştilor, taurul, leul, vulturul, Arghezi îşi situează versurile într-o opoziţie semnificativă în raport cu scrierile evangheliştilor.
Mai mult decât atât, versurile sale”de acum” înregistrează impresii stimulate de un real al vieţii pe care, chiar dacă îl percepe, firbra angelică a fiinţei noastre este incapabilă să le exprime, rostul de a le exprima revenindu-i fibrei demonice din noi. “Unghia îngerească” este “tocită”, epuizată sau nimicită de effort şi, în cele din urmă, retrasă, ascunsă, de nerecunoscut, astfel încât sarcina scrierii, deci a exprimării, a comunicării, este preluată de unghiile”de la mâna stângă”, mână care, în conformitate cu un străvechi simbolism, este asociată maleficului, demonicului.
Nu întâmplător, titlul poemului-prefaţă, ca şi al întregului ciclu, este un oximoron de ecou baudelairian – “Flori de mucigai”. Dacă primul termen, “flori”,aduce sugestia frumuseţii şi, în ultimă instanţă, a luminii, cel de-al doilea acţionează ca o forţă inversă, sugerând urâtul, descompunerea, răul şi, într-un plan nu foarte îndepărtat, întunericul. Imaginea derutantă, contradictorie, pe care o construieşte oximoronul, sugerează, de fapt, o lume a valorilor alterate, pervertite. Este lumea închisorii în care viaţa este reprimată, mortificată, pentru a ispăşi ceea ce oamenii consideră a fi o crimă.
Ca şi baudelairienele ”flori ale răului”, “florile de mucigai” îşi află punctul de sprijin în aşa numita estetică a urâtului, care, încă din secolul al XIX-lea, a făcut obiectul unui cunoscut tratat: K.Rosenkranz, “Estetica urâtului”, 1853. Începând cu Rosenkranz, a fost semnalată expresivitatea şocantă, fascinantă chiar, a urâtului ca modalitate de avertizare asupra imperfecţiunilor vieţii şi, totodată, generoasă sursă de efecte estetice ivite din sentimentul de repulsie, de aversiune sau de oroare.
Închisoarea, în prezentarea lui Arghezi, este un fel de bolgie a infernului dantesc în care, simbolic, omul este asociat viermelui. Sugestiv, locul de claustrare este redus à câteva componente: mocirlă, frig, cătuşe, lanţuri, zăbrele, păduchi, şobolani, zăvoare, mucegai, întuneric. Totuşi, în acest cadru al ororilor frumosul nu este absent. Dimpotrivă, erupe în teritoriul acesta impropriu, suprimându-l, atunci când osânditul reuşeşte să-i opună o realitate interioară mult mai puternică. Frumuseţea, de care cel socotit vinovat a fost îndepărtat în scop punitiv, poatefi recuperată prin vis sau amintire, situaţie pe care o ilustrează poeme ca “Rada” sau “Tinca”. Mai mult chiar, moartea înseamnă eliberare de rău, readucere în lumină, restituire a frumuseţii, în ultimă instanţă:
“În beciul cu morţi, Ion e frumos,
Întins gol pe piatră, cu un fraged surâs…”
(“Ion Ion”)
Prin moarte are loc regăsirea acelor valori care motivau existenţa însăşi a frumuseţii:
“În ochii-i deschişi, o lumină,
A satului unde-i născut,
A câmpului unde iezii-a păscut
A încremenit acolo străină”.
(“Ion Ion”)
Între zidurile cu uşi zăvorâte şi cu ferestre zăbrelite, frumuseţea nu are consistenţă decât ca realitate interioară, inaccesibilă celorlalţi, asemenea unui ”cântec mut”. “Cântec mut” este, de altfel, un alt oximoron al ciclului arghezian care semnalează existenţa valorilor discrete, în rândul cărora se înscrie însăşi divinitatea:
“La patul vecinului meu
A venit azi noapte Dumnezeu.
Cu toiag, cu îngeri şi sfinţi.”
(“Cântec mut”)
Apropierea de Dumnezeu este o formă de atingere a sublimului şi, totodată, o modalitate de a sugera absolvirea, salvarea celui condamnat.
Lumea închisorii este o lume a valorilor confuze. Urâţenia acestei lumi, care poartă stigmatele răului, tulbură componenta angelică a fiinţei noastre şi explică neputinţa sau refuzul “unghiei îngereşti” de a-i surprinde imaginea. Lăsată pe seama mâinii stângi, evocarea capătă profunzimi surprinzătoare. Răul, urâtul nu sunt mai mult decât conjuncturi, uneori prelungite, ale destinului, cărora, omul, fie şi vinovat, le opune aspiraţia spre frumos, un frumos pe care, atunci când viaţa l-a îndepărtat din preajma lui, îl poate încă afla în vis, în amintire sau în speranţă. Aceste forme de manifestare ale vieţii explică de ce oximoronul devine figura dominantă în ciclul arghezian al”mâinii stângi”.
FILOZOFIE ASUPRA VIETII
Omul este masura tuturor lucurilor.Este cea mai coplexa realizare la care s-a ajuns pana acum.Omul este fragil si puternic in acelasi timp.Este de ajuns ca « inimile » sale sa stea in loc o secunda numai pentru a muri.Inima biologica moare si o data cu ea,si trupul sau.Inima spirituala.....cand moare ea,trupul mai agonizeaza multa vreme poate.
Si totusi,omul este puternic.El poate invinge orice,poate spera,poate visa.
Blaise Pascal spunea ca ’’inima are ratiuni pe care ratiunea nu le intelege’’.Eu cred ca ratiunea inimii apare cand ratiunea creierului da gres. Ea intervine atunci cand facem un lucru gresit ’’pentru ca asa ar fi bine’’.Chiar daca indeplinim lucrul respectiv,nu vom fi pe deplin satisfacuti niciodata daca inima nu este si ea multumita.
Eminescu afirma ca a invatat sa moara,desi nu credea ca o va face vreodata.
Daca ii spunem unei persoane care a terminat faculatatea ca mai are multe de invatat….ea ar putea afirma ca asta nu e posibil, ca ea e satula de atata carte. Eu cred ca omul invata sau ar trebui sa invete permanent.Consider ca trebuie sa invatam atat din greselile noastre,cat si din ale celorlalti,dar mai din greselile celorlalti.Daca am invata din greselile altora,nu am ajunge sa le facem si noi la randul nostru.
Omul trebuie sa invete tot !De la a merge,a scrie,a citi pana la a muri.Si totodata sa invete sa traiasca.Pentru ca daca nu traieste cu adevarat este ca si cand ar agoniza ’’Trebuie sa invatam mereu pentru a invata in sfarsit sa murim’’(Marie Von Ebner-Eshenbach)
Moartea este ultima lectie pe care omul trebiue sa o invete.Omul nu se multumeste cu prezentul,aspira la viitor. Sufletul omului, ca si trupul,trebuie mereu hranit.Faptele bune il haranesc,cele rele il otravesc.’’Sufletul nostru este ca o ceara in care se imprima toate feptele noastre,bune sau rele’’.De aceea trebuie sa avem grija ce facem deoarece unele rani nu pot fi inchise niciodata.
Omul are o singura certitudine:clipa.Dar este egoist,si in loc sa traiasca aceasta clipa,el aspira la vesnicie. Walt Whiteman afirma :’’Pendula arata clipa,dar cine arata vesnicia ?’’
Omul poate fi vesnic daca are grija sa lase in urma lui cat mai multe lucruri bune.In acest fel isi asigura vesnicia.
Cioran afirma ca’’omul e cersetor de existenta’’. De fapt,el mai vrea si iubire.Dar nu cred ca o cerseste(cel putin nu intotdeauna). Persoanele cere cersesc iubire sunt acelea care mult timp au raspandit rautate,iar cand s-au saturat sa o mai faca,din plictiseala(sau intamplare), au descoperit iubirea.Dar fiind prea tarziu,nu au mai putut sa o aiba si acum trebuie sa se multumeasca doar ce cersirea ei.Lectia pe care o primesc ei este importanta :pana la urma,iubirea conteaza.
Cred ca doar adolescentii viseaza cu adevarat.Viata care abunda in ei,ii indeamna la visare.Primul esec este spulberarea unui vis.Adultii...mai viseaza si ei,dar nu cu aceeasi intensitate.Ei fiind mai trecuti prin viata,stiu ca de multe ori,visele raman...vise.Si totusi...toata lumea viseaza.Este un lucru firesc.Toti visam la iubire,dar nu toti avem parte de ea. Dar si mai putini au parte de iubirea pe care si-o doresc. Acest lucru se poate datora si faptului ca si-au ales gresit ce sa iubeasca,sau nu cauta unde trebuie.Omul isi doreste iubire,fericire,dar ce ofere el in schimb ? Ce dai, asemenea primesti !Atunci cand are iubirea,trebuie sa o pretuiasca si sa o consolideze. Iubirea este ca un lastar de floare.Intai trebuie sadit,apoi udat,ingrijit,pantru ca atunci cand creste,si el,la randul lui sa poata avea alti lastari. Dar aceasta necesita atentie permanenta.
Fericirea....ea vine o data cu iubirea.Atunci cand iubim suntem veseli fericiti si facem fapte bune. Fapte care se adauga pe foile sufletului nostru.
Victor Hugo afirma :’’A visa esta-i fericirea,a astepta,asta e viata.’’
Omul trebuie sa fie capabil sa inteleaga viata si ca atare,sa o pretuiasca.
Omul trebuie sa accepte ca nu tutul poate fi in perfecat armonie.
Ca orice lucru,viata are si ea partile sale negre.Uneori,viata ne loveste atat de rau,incat nu credem ca ne vom mai ridica vreodata. Dar omul trebuie sa spere , sa nadajduiasaca la ziua de maine .’’Dupa furtuna, vine si vreme buna !’’.
Viata e ca vremea.Uneori e frumoasa,senina,alteori e intunecoasa si deznadajduitoare. Si cum va fi starea ei maine, doar dimnezeu poate haotari.
Omul trebuie sa aiba idealuri in viata,un tel,un motiv pentru a trai si a se lupta cu vremea rea.
Si totusi,omul este puternic.El poate invinge orice,poate spera,poate visa.
Blaise Pascal spunea ca ’’inima are ratiuni pe care ratiunea nu le intelege’’.Eu cred ca ratiunea inimii apare cand ratiunea creierului da gres. Ea intervine atunci cand facem un lucru gresit ’’pentru ca asa ar fi bine’’.Chiar daca indeplinim lucrul respectiv,nu vom fi pe deplin satisfacuti niciodata daca inima nu este si ea multumita.
Eminescu afirma ca a invatat sa moara,desi nu credea ca o va face vreodata.
Daca ii spunem unei persoane care a terminat faculatatea ca mai are multe de invatat….ea ar putea afirma ca asta nu e posibil, ca ea e satula de atata carte. Eu cred ca omul invata sau ar trebui sa invete permanent.Consider ca trebuie sa invatam atat din greselile noastre,cat si din ale celorlalti,dar mai din greselile celorlalti.Daca am invata din greselile altora,nu am ajunge sa le facem si noi la randul nostru.
Omul trebuie sa invete tot !De la a merge,a scrie,a citi pana la a muri.Si totodata sa invete sa traiasca.Pentru ca daca nu traieste cu adevarat este ca si cand ar agoniza ’’Trebuie sa invatam mereu pentru a invata in sfarsit sa murim’’(Marie Von Ebner-Eshenbach)
Moartea este ultima lectie pe care omul trebiue sa o invete.Omul nu se multumeste cu prezentul,aspira la viitor. Sufletul omului, ca si trupul,trebuie mereu hranit.Faptele bune il haranesc,cele rele il otravesc.’’Sufletul nostru este ca o ceara in care se imprima toate feptele noastre,bune sau rele’’.De aceea trebuie sa avem grija ce facem deoarece unele rani nu pot fi inchise niciodata.
Omul are o singura certitudine:clipa.Dar este egoist,si in loc sa traiasca aceasta clipa,el aspira la vesnicie. Walt Whiteman afirma :’’Pendula arata clipa,dar cine arata vesnicia ?’’
Omul poate fi vesnic daca are grija sa lase in urma lui cat mai multe lucruri bune.In acest fel isi asigura vesnicia.
Cioran afirma ca’’omul e cersetor de existenta’’. De fapt,el mai vrea si iubire.Dar nu cred ca o cerseste(cel putin nu intotdeauna). Persoanele cere cersesc iubire sunt acelea care mult timp au raspandit rautate,iar cand s-au saturat sa o mai faca,din plictiseala(sau intamplare), au descoperit iubirea.Dar fiind prea tarziu,nu au mai putut sa o aiba si acum trebuie sa se multumeasca doar ce cersirea ei.Lectia pe care o primesc ei este importanta :pana la urma,iubirea conteaza.
Cred ca doar adolescentii viseaza cu adevarat.Viata care abunda in ei,ii indeamna la visare.Primul esec este spulberarea unui vis.Adultii...mai viseaza si ei,dar nu cu aceeasi intensitate.Ei fiind mai trecuti prin viata,stiu ca de multe ori,visele raman...vise.Si totusi...toata lumea viseaza.Este un lucru firesc.Toti visam la iubire,dar nu toti avem parte de ea. Dar si mai putini au parte de iubirea pe care si-o doresc. Acest lucru se poate datora si faptului ca si-au ales gresit ce sa iubeasca,sau nu cauta unde trebuie.Omul isi doreste iubire,fericire,dar ce ofere el in schimb ? Ce dai, asemenea primesti !Atunci cand are iubirea,trebuie sa o pretuiasca si sa o consolideze. Iubirea este ca un lastar de floare.Intai trebuie sadit,apoi udat,ingrijit,pantru ca atunci cand creste,si el,la randul lui sa poata avea alti lastari. Dar aceasta necesita atentie permanenta.
Fericirea....ea vine o data cu iubirea.Atunci cand iubim suntem veseli fericiti si facem fapte bune. Fapte care se adauga pe foile sufletului nostru.
Victor Hugo afirma :’’A visa esta-i fericirea,a astepta,asta e viata.’’
Omul trebuie sa fie capabil sa inteleaga viata si ca atare,sa o pretuiasca.
Omul trebuie sa accepte ca nu tutul poate fi in perfecat armonie.
Ca orice lucru,viata are si ea partile sale negre.Uneori,viata ne loveste atat de rau,incat nu credem ca ne vom mai ridica vreodata. Dar omul trebuie sa spere , sa nadajduiasaca la ziua de maine .’’Dupa furtuna, vine si vreme buna !’’.
Viata e ca vremea.Uneori e frumoasa,senina,alteori e intunecoasa si deznadajduitoare. Si cum va fi starea ei maine, doar dimnezeu poate haotari.
Omul trebuie sa aiba idealuri in viata,un tel,un motiv pentru a trai si a se lupta cu vremea rea.
marți, 18 martie 2008
Servicii de internet
CUPRINS
1 Ce este internetul?
1.1 O scurta istorie…
1.2 Cum functioneaza internetul?
1.3 Cum ma conectez?
1.4 Conectarea la Internet folosind un modem
2 Despre cele mai cunoscute protocoale de retea
2.1 Structura Internetului
2.2 Routere si TCP/IP
2.3 SLIP and PPP
3 AplicaĂžii Internet
3.1 Comunicare
• Posta electronica
• Liste de discutii
• Grupuri de stiri
• Chat-ul
Atentie! Securitatea!
Prescurtari uzuale
Semne ce exprima emotii
3.2 Informare prin accesul la distanta si la surse de informatii
• World Wide Web
Dar de fapt ce este WWW-ul?
Principalele browsere existente pe piata sunt
• FTP (File Transfer Protocol)
La ce foloseste FTP ?
Ce software este necesar ?
Cum se face conectarea ?
4 Browser software
5 Codarea mesajelor
6 Bibliografie
Internetul
Daca secolul XX se spune ca a apartinut tehnologizarii culminind cu informatizare si dezvoltarea ciberneticii prin produsele finite calculatoarele, secolul XXI este un secol al comunicatiilor. Daca la inceput au fost semnalele morse, telegraful apoi telefonul care a revolutionat comunicatiile lucrurile au evoluat puternic culminid in zilele noastre cu un nou si puternic concept numit Internet. Ce este internetul, o scurta istorie si cum functioneaza voi explica in urmatoarele rinduri.
Ce este Internetul?
Numit si reteua retelelor,Internetul isi are originea in ARPANET si in NSFNET. Internetul este mai mult decit o suma de conecsiuni, desigur nimeni nu a prevazut cum aceasta trecere de la o retea militara la una publica si comerciala ne va afecta felul in care gindim despre informatie si comunicara.
O scurta istorie...
In perioada anilor 60 Departamentul de Aparare a Statelor Unite avea nevoie de o retea de comunicare in cazul unui atac nuclear. RAND o corporatie militara a propus centralizarea comunicatiilor intr-o retea. Aceasta retea continea noduri capabile sa transmita si sa primeasca mesaje. Fiecare nod isi avea propria adresa astfel incit mesajul putea fi transmis unui anumit nod. Departamentul apararii pentru proiecte avansate (The Defense Department's Advanced Research Projects Agency ) cunoscut sub numele de ARPA sau DARPA a decis sa extinda aceasta retea. In 1969 primul "Interface Message Processor", predecesorul router-ului de azi a fost instalat la UCLA (University of California in Los Angeles) incit ARPANET-ul a inceput sa se extinda. ARPANETUL include citeva servicii care sint si azi foarte importante in Internetul de azi,cum ar fi FTP-ul (File Transfer Protocol),remote login (TELNET) si E-mail (electronic mail). In timp ce ARPANET-ul incepe sa creasca,companii ca Xerox dezvolta tehnologia retelelor locale (LAN). Reteaua cu cel mai mult impact a fost Ethernet-ul,retea ce permitea conectarea mai multor calculatoare impreuna. Prima versiune avea teoretic o rata de transfer de 3 Mbps si mai tirziu 10 Mbps. Cercetatorii de la ARPANET au inceput sa creada ca ar fi folositor sa conecteze LAN-urile la ARPANET. Pentru a putea realiza acest lucru a fost dezvoltat un protocol pentru a putea conecta tipuri diferite de echipamente.Astfel TCP-ul (Transmission Control Protocol) si Internet Protocol (IP).In 1983 cresterea Internetului a fost impulsionata de aparitia versiunii 4.2 BSD de UNIX care continea si protocolul TCP/IP.
Cum functioneaza Internetul
Pentru a intelege cum functioneaza Internetul , trebuie sa intelegeti ca Internetul nu este o entitate omogena. Intradevar este un mare miracol ca totusi functioneaza. Internetul are o structura, astfel incit daca vrei sa trimiti un E-mail la calculatorul vecinului mesajul trebuie sa strabata sute de mile. Mai mult chiar, masinile care sint conectate nu au fost construite sa comunice direct intre ele. Si totusi Internetul functioneaza.
Despre cele mai cunoscute protocoale de retea
Structura Internetului
Punctul de inceput pentru toti pe Internet este ISP-ul (Internet Service Provider ). Un ISP poate fi comercial sau o scoala sau un colegiu, universitate, etc. Unii utilizatori pot fi conectati in LAN , altii pot avea acces la Internet folosind un modem si o conexiune PPP sau SLIP.Toate ISP-urile sint conectate la Internet prin alte ISP-uri.La cel mai de jos nivel un ISP local este conectat cu un alt ISP local.Urmatorul nivel este reprezentat de ISP-urile care fac legatura cu alte ISP-uri din exterior.
Routere si TCP/IP
Cum cererea dvs isi gaseste calea catre un site si cum informatia isi gaseste calea inapoi, este determinat de doua lucruri : routerele si protocoalele TCP/IP.Routerele (uneori numite si gateway) sint asemanatoare cu operatorii telefonici. Ei conecteaza retelele intre ele si au tabele de rutari pentru a determina cum circula informatia din si spre Internet.Routerele au un IP pentru fiecare legatura,de exemplu un router care are o conexiune PPP si doua conexiuni ETHERNET ar trebui sa aiba 3 IP-uri. Secretul care face Internetul sa mearga este protocolul TCP/IP. IP este componenta care muta pachetele de date de la un nod al retelei catre altul.TCP este componenta care verifica daca datele au ajuns unde trebuie.IP este un numar unic pentru fiecare calculator. Exista trei clase de IP-uri.Clasa A foloseste primul numar pentru a identifica reteaua si ultimile 3 numere pentru a identifica calculatorul. Clasa B foloseste primele doua numere pentru a identifica reteaua si ultimile doua numere pentru a identifica calculatorul. Clasa C (cele mai des folosit) foloseste primele 3 numere pentru a identifica reteaua si doar ultimul numar pentru a identifica calculatorul.Clasa IP-ului este strins legata de numarul de calculatoare din retea.Dar pentru ca este mai usor de tinut minte un nume decit un numar Internetul foloseste si un Domain Name.Daca routerul este operatorul pe Internet ,atunci Domain Name Service (DNS) este cartea de telefon. Astfel puteti sa-mi trimiteti un e-mail folosind numele si IP-ul dinuandreigrupa54@192.34.55.34 sau mai simplu dinuandreigrupa54@yahoo.com
SLIP and PPP
Cele mai folosite metode de a te conecta la Internet folosind un modem sint Serial Line Interface Protocol (SLIP) si Poit to Point Protocol (PPP). Daca ISP-ul permite folosirea SLIP si PPP alegeti PPP pentru ca este mai rapid si ma sigur. SLIP nu face corectie dar este mai usor de configurat decit conexiunea PPP.Pentru a folosi una din aceste metode de acces ,ISP trebuie sa va ofere acest serviciu.De asemenea trebuie sa aveti un software care suporta SPLIP/PPP.
Cum sa ma conectez
Modemuri, Legaturi Directe, si conectare la Internet
Pentru a te conecta la Internet sint necesare doua lucruri: un ISP si un mod de a te conecta la acest provider.Cea mai comuna metoda de a te concta este folosind un modem cuplat la linia telefonica ori sa ai acces direct la Internet.
Conectarea la Internet folosind un modem
Cea mai comuna metoda de a te conecta la Internet este folosirea unui modem legat la o linie telefonica. Modemul (MOdulator/DEModulator) este necesar pentru a converti semnalele digitale din calculator in semnale analogice pentru a putea fi transmise pe o linie telefonica obisnuita,si invers.Modemurile sint disponibile in versiune externa si in versiune interna.Modemurile externe au propria carcasa, sursa de tensiune separata si se conecteaza cu calculatorul prin cablu serial.Modemurile interne se conecteaza la un slot in calculator si folosesc sursa calculatorului.Alegrea modemului tine mai mult de gust decit de performanta.Modemurile interne sint mai ieftine decit cele externe.Modemurile externe au un display care furnizeaza diverse informatii si pot fi miscate usor la alt calculator
HS High Speed. This light means that your modem is ready to use its highest speed.
AA Auto Answer. If this light is on, it means that your modem is ready to answer the phone.
CD Carrier Detect. This means that your modem is connected to another modem.
OH Off Hook. This light comes on when your modem connects to your phone line to dial out.
RD Receive Data. This means that your modem is receiving data from the other modem.
SD or TD Send Data or Transmit Data. This light indicates that your modem is sending data.
TR Data Transmission Ready. This light comes on when your modem is ready to transmit data.
MR Modem Ready/Test Mode. This light comes on when you turn on your modem, or when it drops its speed to a lower setting.
AplicaĂžii Internet
ĂŽn geneal, ceea ce este pe larg numit „Internet”, reprezintĂŁ, de fapt, doar o parte a Internetului, ca de exemplu World-Wide Web, Usenet sau poÂşta electronicĂŁ. Toate acestea sunt, ĂŽn esenÞã, aplicaĂžii sau servicii rulate pe Internet, aÂşa cum un procesor de text este o aplicaĂžie. Cele mai multe din aceste servicii sunt disponibile Âşi ĂŽn alte sisteme de calculatoare, altele decât Internetul, aÂşa cum un procesor de text pentru PC poate apĂŁrea ĂŽn versiunea pentru Apple Mac. ExistĂŁ multe sisteme de e-mail. Majoritatea pot fi conectate la Internet, dar unele pot fi deliberat Ăžinute ĂŽnchise, din motive de securitate sau de intimitate, aÂşa cum unele companii folosesc propriile reĂžele private de telefoane.
1. Comunicare
a) Posta electronica (e-mail) prin care se pot transmite si primi mesaje
E-mail-ul sau posta electronica reprezinta cea mai utilizata si populara aplicatie a Internetului. Ea permite utilizatorilor sa comunice si sa transmita informatii altor utilizatori indiferent de localizarea geografica si de fusul orar la o viteza remarcabila, astfel incit un e-mail poate ajunge pe cealalta parte a globului in citeva minute si chiar mai putin ! Prin e-mail se pot transmite orice tip de date (text, sunet, grafica, video) .
O adresa de e-mail va arata intotdeauna de forma nume_utilizator@adresa_calculator. De obicei numele de utilizator se poate alege, insa adresa calculatorului este data de serverul unde se gaseste casuta postala . Cele 2 parti ale adresei sunt despartite prin simbolul @ (se citeste at -la). Prima parte contine identificatorul utilizatorului dupa cum este el inregistrat pe calculatorul unde este creata casuta postala , iar a doua parte (cea de dupa @) reprezinta informatiile de identificare in Internet a calculatorului unde se afla casuta postala. De exemplu adresa ion_ion@univ.ro inseamna casuta postala a utilizatorului Ion Ion aflata pe calculatorul univ.ro
b)Liste de discutii care permit participarea la discutii si schimburi de informatii in grupuri profesionale
Listele de discutii (mailing lists) reprezinta o forma de comunicare a informatiilor intre persoane din ce in ce mai populara . O astfel de lista contine adresele de e-mail ale unor utilizatori . Un mesaj primit pe adresa listei este difuzat automat tuturor membrilor listei.
Datorita faptului ca cea mai mare parte a utilizatorilor Internet folosesc cu preponderenta e-mail-ul, si datorita costurillor de conectare la Internet, a rezultat necesitatea de organizare a unor grupuri de discutii intre aceste milioane de utilizatori, grupuri care sa se bazeze pe o distributie selectiva a e-mailurilor. Astfel un utilizator se poate abona (de obicei gratuit) la una din listele de discutii din domeniul care Îl intereseaza , urmând sã primeasca zilnic (sau saptaminal - dupa cum decide) zeci de scrisori pe tema respectiva care reprezinta discutiile din grup . Aceste scrisori pot fi citite, se pot pastra sau sa li se raspunda pe adresa privata ori pe adresa grupului continandu-se astfel discutia .
Majoritatea listelor de discutii gratuite permit abonarea si dezabonarea la lista respectiva prin trimiterea unui simplu e-mail gol (adica fara sa aiba ceva scris la subiect sau in corpul mesajului) la o adresa specifica.
c) Grupuri de stiri care permit consultarea sau participarea in grupuri de stiri publice
Grupurile de stiri (grupuri de discutii sau forumuri de discutii) reprezinta largi sisteme de comunicare prin care persoane avand diverse preocupari si pasiuni schimba informatii , discuta pe baza unor teme de interes general sau particular sau pun diferite intrebari.Majoritatea grupurilor de discutii sunt distribuite in mari retele de calculatoare si sunt cunoscute sub numele generic de UseNet , ceea ce inseamna o prescurtare a cuvintelor Users Network (Reteaua utilizatorilor) . In prezent exista peste 40,000 de astfel de grupuri iar numarul lor este in continua crestere.Acest numar mare se explica prin faptul ca tematica abordata este foarte diversa cuprinzand atat teme de cultura generala cat si subiecte foarte specifice , accesibile numai unui numar restrans de utilizatori specializati. Forumul unui grup de discutii se poate asemana cu un avizier electronic in care unii participanti pun intrebari iar altii raspund sau fac diverse comentarii la articolul initial . Toate aceste intrebari si raspunsuri formeaza un fir de discutii (thread). Orice membru al unui grup de discutii poate citi mesajele trimise de alti membri sau poate adauga propriile sale opinii printr-un nou mesaj transmis celorlalti . Pe parcurs , odata cu cresterea numarului de abonati , va creste si numarul de mesaje legate intre ele printr-un subiect comun .
d)Chat-ul care permite comunicarea on-line a 2 sau mai multi utilizatori
Este vorba de o “camera” virtuala in care intra utilizatori din toate partile lumii si discuta despre un anumit subiect (care este de obicei fie numele “camerei” (camera se numeste “canal” in argou) fie enuntat intr-un mesaj text ce apare in camera in momentul in care intrati).
Pentru a face chat, aveti nevoie de:
-un client de chat (un program cu care sa va conectati la server);
-adresa serverului la care vreti sa va conectati.
Unul dintre cei mai folositi clienti de chat este programul mIRC creat de Khalad Mardam-Bey. Acesta se gaseste pe majoritatea CD-urilor de la revistele despre computere sau pe internet la adresa : www.mirc.com. Alti clienti de chat sunt: CheetahChat de la www.Yahoo.com, ICQ Chat(incorporat in pachetul ICQ) si altele. Oricum, nici unul nu cunoaste o raspandire foarte mare.
Atentie ! Securitatea !
Pentru a nu primi virusi, este bine ca atunci cand primiti un fisier (apare o caseta de dialog numita DCC Send care va intreaba daca acceptati fisierul) sa acceptati doar daca persoana respectiva este de incredere, si e foarte indicat sa folositi un antivirus performant. Un alt lucru important este sa nu furnizati adresa dumneavoastra reala tuturor persoanelor cu care comunicati pe net, exista posibilitatea intamplarii unor accidente, sau sa va treziti cu facturi de platit la produse pe care nici nu le-ati comandat.
De asemenea, nu acceptati nici o invitatie de a va intalni undeva. Cateva crime din SUA s-au petrecut exact din aceasta cauza.
Prescurtari uzuale
Majoritatea folosesc prescurtari pentru a tasta mai rapid. Iata o scurta lista (in ordinea aparitiei probabile) :
sal, sal re > salut
d c > de ce
draq > dracu’
a/s/l, asl > age/sex/location. Adica dvs. trebuie sa le precizati
gtg > got to go (tre’ sa plec)
LOL > laughing out loud
BTW > by the way
Semne ce exprima emotii
> smiley. Semn ca rade sau semn de fericire
:* > pupici
;) > face cu ochiul
:P > Scoate limba
:( e suparat(a)
)) sau =)) rade in gura mare
2. Informare prin accesul la distanta si la surse de informatii
a) World Wide Web (WWW - sau mai pe scurt web-ul)
World Wide Web (cunoscut si sub numele de WWW,W3,sau simplu Web) a facut ca accesul pe Internet la o informatie pentru o persoana obisnuita sa fie mult mai usor.WWW-ul este serviciul Internet care s-a dezvoltat cel mai mult in ultimii ani(si care este si cel mai utilizat). Pe Web poti gasi informatii privitoare la o reteta culinara sau cum sa-ti faci o bomba termonucleara, practic toate cunostintele omenirii sint adunate acolo.
World Wide Web (sau mai pe scurt spus WWW sau Web-ul) reflecta prin numele sau trasaturile sale esentiale :
-destinat cautarii informatiei in intregul Internet (world wide = in lumea intreaga)
-foloseste hypertextul pentru organizarea informatiei ceea ce face ca aceasta sa apara ca o pânzã de pãianjen (web) si care permite navigarea cu usurinta de la o pagina la alta
Hypertextul reprezinta o metoda de organizarea a informatiei in care anumite cuvinte, marcate , sunt legate de alte documente care contin informatii aditionale despre ele. Hypermedia permite realizarea de legaturi similare la grafice, imagini, animatie, etc. Selectionarea unui astfel de cuvint (sau imagine) va avea ca efect afisarea documentului legat de cuvintul respectiv.
Dar de fapt ce este WWW-ul?
Strict vorbind WWW-ul este un sistem pentru accesul la hypertext pe Internet .Este facut din documente,imagine,sunete si link-uri catre alte documente sau servere .Un document Web poate contine si linkuri catre alte servicii cum ar fi FTP,Gopher,Archie,Telnet,etc.Un mod mai bun de a privi Internetul este sa-l vezi interactiv,sa aiba o interfata grafica,sa fie usor de folosit. Poti afla informatii despre ultimile cercetari in domeniul inteligentei artificiale sau sa citesti ziarul preferat.Mai mult chiar,pentru a accesa aceste informatii nu trebuie sa stii comenzi sau coduri speciale,doar un simplu click pentru a accesa informatia respectiva.
Cum a aparut WWW-ul?
A aparut in 1989 ca initiativa a CERN (European Laboratory for Particle Physics).Tim Berners-Lee a propus un protocol care sa fie folosit pentru distribuirea informatiilor in domeniul fizicii pe Internet,protocol ce va fi adoptat si de alte organizatii.
Principalele browsere existente pe piata sunt :
Internet Explorer (gratuit)
Firefox (gratuit)
Opera (shareware)
Fiecare pagina web este identificata printr-o adresa unica, care se mai numeste si URL (Uniform Resource Locator). Aceasta va fi de forma protocol://(www).gazda.nume_de_domeniu. Ea poate fi urmata in anumite cazuri de nume de fisiere.
Protocolul este de obicei http (Hypertext Protocol) insa el poate fi si FTP (File Transfer Protocol) ori Telnet sau alte mai putin gasite.
Particula www poate fi gasita in cadrul unor pagini, dar ea poate si sa lipseasca.
Gazda reprezinta numele calculatorului si poate fi format din mai multe cuvinte cu punct intre ele.
Nume de domeniu reprezinta o prescurtare din 2, 3 sau 4 litere. Cu ceva timp in urma existau doar 6 nume de domenii generale (TLD - Top Level Domains) - com, org. net, gov, edu, mil; mai apoi introducandu-se si altele noi - de tipul .pro, .info, nume de domenii pentru fiecare tara (ccTLD's - country codes Top Level Domains) ca .ro pentru Romania, .fr pentru Franta, .ca pentru Canada, .uk pentru Marea, si nume de domenii continenale .eu pentru Europa, .us pentru America, .au pentru Australia
b)FTP (File Transfer Protocol)care permite transmiterea si primirea de informatii la si de la distanta
FTP este acronimul pentru File Transfer Protocol (Protocolul de Transfer al Fisierelor) si este cea mai folosita metoda pentru transferul fisierelor , indiferent de tipul si dimensiunea acestora, de la un computer la altul, prin intermediul Internetului.
La ce foloseste FTP ?
Odata ce v-ati conectat prin FTP , puteti sa primiti sau sa transmiteti fisiere. Daca va intereseaza anumite fisiere de pe serverul gazda puteti alege optiunea download pentru a le putea transfera intr-un anumit director de pe calculatorul propriu. Daca vreti sa transferati fisiere din calculatorul dvs. pe server trebuie sa faceti upload, selectand bineinteles directorul in care se gasesc fisierele. Fisierele sunt apoi copiate dintr-un director in altul. Procedura este asemanatoare cu copierea unor fisiere dintr-un director in altul, pe un calculator. In acest caz unul din directoare se gaseste pe un calculator in Romania iar altul in SUA sau Japonia, de exemplu.
In concluzie , FTP se foloseste atunci cand :
-se transfera (upload) pentru prima data fisierele unui sit la o gazda web
-se inlocuieste un fisier sau o imagine
-se incarca (download) fisiere de pe un alt computer
-se permite accesul unei alte persoane pentru a incarca un fisier dintr-un anumit sit
Ce software este necesar ?
Pentru a va putea conecta la un server FTP aveti nevoie de un program special, numit si client FTP care sa poata lucra cu acest protocol. Un exemplu este programul FTP incorporat in Windows 95. Exista insa si clienti FTP cu o interfata grafica mai prietenoasa si care inglobeaza noile tehnologii , fapt ceea ce duce la imbunatatirea performantelor si cresterea functionalitatii acestora. De obicei , acesti clienti FTP sunt oferiti ca aplicatii shareware, dar exista si programe gratuite.
Cum se face conectarea ?
Pentru a va putea conecta la un server FTP , trebuie sa-i cunoasteti adresa. Aceasta este adresa gazdei FTP pe care ati obtinut-o la inscriere. Exista doua tipuri posibile de conectare :
cu un nume de identificare (login) si parola (password) pentru un cont pe un server FTP
cu login anonim , folosind pentru login cuvantul "anonymous" si pentru parola, adresa de email
c) Telnet care ofera posibilitatea de accesare a unor calculatoare situate la distanta
Browser software
La ĂŽnceput Web-ul era numai text. ĂŽn loc sĂŁ foloseÂşti un mouse, apĂŁsai pe o sĂŁgeatĂŁ. Acest sistem mai poate fi ĂŽntâlnit la unele servicii online care folosesc interfeĂže sau conexiuni cu Internetul bazate pe text („gateways”).
La ĂŽnceputul anilor ’90, o echipĂŁ a UniversitĂŁĂžii din Illinois, de la Champagne - Urbana condusĂŁ de un student, pe nume Marc Andreesen, a inventat un nou tip de software, care face Web-ul mai uÂşor de utilizat. Acest software, numit Mosaic,era pentru World-Wide Web ceea ce este Windows-ul pentru un PC care foloseÂşte sistemul de operare DOS: transformĂŁ textul ĂŽn imagini Âşi foloseÂşte grafica pentru a face sistemul mai uÂşor de utilizat. La ĂŽnceputul anilor ’90, Mosaic avea sĂŁ devinĂŁ produs comercial Âşi au fost create Âşi câteva produse concurente cum ar fi: „Cello”, „WinWeb” Âşi „Netscape”. Netscape a fost semnat de majoritate membrilor echipei originale Mosaic, printre care Andreesen ĂŽnsuÂşi.
Având la dispoziÞie browsere grafice, Web-ul a schimbat considerabil În bine felul În care erau folosite reÞele de computere. Nu este necesarã o pregãtire tehnicã pentru utilizarea Web-ului. Acesta poate suporta orice fel de date, de la text ºi graficã pânã la clipuri video ºi audio, chiar ºi emisiuni de radio ºi televiziune. Calitatea acestora din urmã este mai slabã decât cea obÞinutã mai ieftin ºi mai uºor prin mediile convenÞionale de difuzare , dar marele câºtig datorat Internet-ului este cã ascultãtorii din Europa sau Asia, de exemplu, pot asculta pe Internet programele unui post de radio studenÞesc din Carolina de Nord, care nu ar avea niciodatã posibilitatea sã emitã la asemenea distanÞe, prin mijloace convenÞionale. Totodatã, Web-ul dã posibilitatea chiar ºi unei firme mici sã-ºi facã reclamã În Întreaga lume prin intermediul reÞelei.
Codarea mesajelor
Codarea mesajelor este o tehnologie care face ca Internet-ul sã fie cu adevãrat folositor ºi pentru transmiterea unor date confidenÞiale sau secrete. Existã tehnici de codare foarte performante, dar frica justificatã cã acestea ar putea fi folosite de cãtre unii cu intenÞii necurate, a Împiedicat rãspândirea lor pe scare Întreagã.
BIBLIOGRAFIE
1.Internet pentru incepatori , Bogdan Patrut , Editura Teora , 2001
2.Aproape totul despre internet, Claudiu Moisescu , Editura Cartea de buzunar , 2003
3.De la abac la Internet. O istorie a computerului , Horatiu Mavrodin , Editura Sigma , 2005
1 Ce este internetul?
1.1 O scurta istorie…
1.2 Cum functioneaza internetul?
1.3 Cum ma conectez?
1.4 Conectarea la Internet folosind un modem
2 Despre cele mai cunoscute protocoale de retea
2.1 Structura Internetului
2.2 Routere si TCP/IP
2.3 SLIP and PPP
3 AplicaĂžii Internet
3.1 Comunicare
• Posta electronica
• Liste de discutii
• Grupuri de stiri
• Chat-ul
Atentie! Securitatea!
Prescurtari uzuale
Semne ce exprima emotii
3.2 Informare prin accesul la distanta si la surse de informatii
• World Wide Web
Dar de fapt ce este WWW-ul?
Principalele browsere existente pe piata sunt
• FTP (File Transfer Protocol)
La ce foloseste FTP ?
Ce software este necesar ?
Cum se face conectarea ?
4 Browser software
5 Codarea mesajelor
6 Bibliografie
Internetul
Daca secolul XX se spune ca a apartinut tehnologizarii culminind cu informatizare si dezvoltarea ciberneticii prin produsele finite calculatoarele, secolul XXI este un secol al comunicatiilor. Daca la inceput au fost semnalele morse, telegraful apoi telefonul care a revolutionat comunicatiile lucrurile au evoluat puternic culminid in zilele noastre cu un nou si puternic concept numit Internet. Ce este internetul, o scurta istorie si cum functioneaza voi explica in urmatoarele rinduri.
Ce este Internetul?
Numit si reteua retelelor,Internetul isi are originea in ARPANET si in NSFNET. Internetul este mai mult decit o suma de conecsiuni, desigur nimeni nu a prevazut cum aceasta trecere de la o retea militara la una publica si comerciala ne va afecta felul in care gindim despre informatie si comunicara.
O scurta istorie...
In perioada anilor 60 Departamentul de Aparare a Statelor Unite avea nevoie de o retea de comunicare in cazul unui atac nuclear. RAND o corporatie militara a propus centralizarea comunicatiilor intr-o retea. Aceasta retea continea noduri capabile sa transmita si sa primeasca mesaje. Fiecare nod isi avea propria adresa astfel incit mesajul putea fi transmis unui anumit nod. Departamentul apararii pentru proiecte avansate (The Defense Department's Advanced Research Projects Agency ) cunoscut sub numele de ARPA sau DARPA a decis sa extinda aceasta retea. In 1969 primul "Interface Message Processor", predecesorul router-ului de azi a fost instalat la UCLA (University of California in Los Angeles) incit ARPANET-ul a inceput sa se extinda. ARPANETUL include citeva servicii care sint si azi foarte importante in Internetul de azi,cum ar fi FTP-ul (File Transfer Protocol),remote login (TELNET) si E-mail (electronic mail). In timp ce ARPANET-ul incepe sa creasca,companii ca Xerox dezvolta tehnologia retelelor locale (LAN). Reteaua cu cel mai mult impact a fost Ethernet-ul,retea ce permitea conectarea mai multor calculatoare impreuna. Prima versiune avea teoretic o rata de transfer de 3 Mbps si mai tirziu 10 Mbps. Cercetatorii de la ARPANET au inceput sa creada ca ar fi folositor sa conecteze LAN-urile la ARPANET. Pentru a putea realiza acest lucru a fost dezvoltat un protocol pentru a putea conecta tipuri diferite de echipamente.Astfel TCP-ul (Transmission Control Protocol) si Internet Protocol (IP).In 1983 cresterea Internetului a fost impulsionata de aparitia versiunii 4.2 BSD de UNIX care continea si protocolul TCP/IP.
Cum functioneaza Internetul
Pentru a intelege cum functioneaza Internetul , trebuie sa intelegeti ca Internetul nu este o entitate omogena. Intradevar este un mare miracol ca totusi functioneaza. Internetul are o structura, astfel incit daca vrei sa trimiti un E-mail la calculatorul vecinului mesajul trebuie sa strabata sute de mile. Mai mult chiar, masinile care sint conectate nu au fost construite sa comunice direct intre ele. Si totusi Internetul functioneaza.
Despre cele mai cunoscute protocoale de retea
Structura Internetului
Punctul de inceput pentru toti pe Internet este ISP-ul (Internet Service Provider ). Un ISP poate fi comercial sau o scoala sau un colegiu, universitate, etc. Unii utilizatori pot fi conectati in LAN , altii pot avea acces la Internet folosind un modem si o conexiune PPP sau SLIP.Toate ISP-urile sint conectate la Internet prin alte ISP-uri.La cel mai de jos nivel un ISP local este conectat cu un alt ISP local.Urmatorul nivel este reprezentat de ISP-urile care fac legatura cu alte ISP-uri din exterior.
Routere si TCP/IP
Cum cererea dvs isi gaseste calea catre un site si cum informatia isi gaseste calea inapoi, este determinat de doua lucruri : routerele si protocoalele TCP/IP.Routerele (uneori numite si gateway) sint asemanatoare cu operatorii telefonici. Ei conecteaza retelele intre ele si au tabele de rutari pentru a determina cum circula informatia din si spre Internet.Routerele au un IP pentru fiecare legatura,de exemplu un router care are o conexiune PPP si doua conexiuni ETHERNET ar trebui sa aiba 3 IP-uri. Secretul care face Internetul sa mearga este protocolul TCP/IP. IP este componenta care muta pachetele de date de la un nod al retelei catre altul.TCP este componenta care verifica daca datele au ajuns unde trebuie.IP este un numar unic pentru fiecare calculator. Exista trei clase de IP-uri.Clasa A foloseste primul numar pentru a identifica reteaua si ultimile 3 numere pentru a identifica calculatorul. Clasa B foloseste primele doua numere pentru a identifica reteaua si ultimile doua numere pentru a identifica calculatorul. Clasa C (cele mai des folosit) foloseste primele 3 numere pentru a identifica reteaua si doar ultimul numar pentru a identifica calculatorul.Clasa IP-ului este strins legata de numarul de calculatoare din retea.Dar pentru ca este mai usor de tinut minte un nume decit un numar Internetul foloseste si un Domain Name.Daca routerul este operatorul pe Internet ,atunci Domain Name Service (DNS) este cartea de telefon. Astfel puteti sa-mi trimiteti un e-mail folosind numele si IP-ul dinuandreigrupa54@192.34.55.34 sau mai simplu dinuandreigrupa54@yahoo.com
SLIP and PPP
Cele mai folosite metode de a te conecta la Internet folosind un modem sint Serial Line Interface Protocol (SLIP) si Poit to Point Protocol (PPP). Daca ISP-ul permite folosirea SLIP si PPP alegeti PPP pentru ca este mai rapid si ma sigur. SLIP nu face corectie dar este mai usor de configurat decit conexiunea PPP.Pentru a folosi una din aceste metode de acces ,ISP trebuie sa va ofere acest serviciu.De asemenea trebuie sa aveti un software care suporta SPLIP/PPP.
Cum sa ma conectez
Modemuri, Legaturi Directe, si conectare la Internet
Pentru a te conecta la Internet sint necesare doua lucruri: un ISP si un mod de a te conecta la acest provider.Cea mai comuna metoda de a te concta este folosind un modem cuplat la linia telefonica ori sa ai acces direct la Internet.
Conectarea la Internet folosind un modem
Cea mai comuna metoda de a te conecta la Internet este folosirea unui modem legat la o linie telefonica. Modemul (MOdulator/DEModulator) este necesar pentru a converti semnalele digitale din calculator in semnale analogice pentru a putea fi transmise pe o linie telefonica obisnuita,si invers.Modemurile sint disponibile in versiune externa si in versiune interna.Modemurile externe au propria carcasa, sursa de tensiune separata si se conecteaza cu calculatorul prin cablu serial.Modemurile interne se conecteaza la un slot in calculator si folosesc sursa calculatorului.Alegrea modemului tine mai mult de gust decit de performanta.Modemurile interne sint mai ieftine decit cele externe.Modemurile externe au un display care furnizeaza diverse informatii si pot fi miscate usor la alt calculator
HS High Speed. This light means that your modem is ready to use its highest speed.
AA Auto Answer. If this light is on, it means that your modem is ready to answer the phone.
CD Carrier Detect. This means that your modem is connected to another modem.
OH Off Hook. This light comes on when your modem connects to your phone line to dial out.
RD Receive Data. This means that your modem is receiving data from the other modem.
SD or TD Send Data or Transmit Data. This light indicates that your modem is sending data.
TR Data Transmission Ready. This light comes on when your modem is ready to transmit data.
MR Modem Ready/Test Mode. This light comes on when you turn on your modem, or when it drops its speed to a lower setting.
AplicaĂžii Internet
ĂŽn geneal, ceea ce este pe larg numit „Internet”, reprezintĂŁ, de fapt, doar o parte a Internetului, ca de exemplu World-Wide Web, Usenet sau poÂşta electronicĂŁ. Toate acestea sunt, ĂŽn esenÞã, aplicaĂžii sau servicii rulate pe Internet, aÂşa cum un procesor de text este o aplicaĂžie. Cele mai multe din aceste servicii sunt disponibile Âşi ĂŽn alte sisteme de calculatoare, altele decât Internetul, aÂşa cum un procesor de text pentru PC poate apĂŁrea ĂŽn versiunea pentru Apple Mac. ExistĂŁ multe sisteme de e-mail. Majoritatea pot fi conectate la Internet, dar unele pot fi deliberat Ăžinute ĂŽnchise, din motive de securitate sau de intimitate, aÂşa cum unele companii folosesc propriile reĂžele private de telefoane.
1. Comunicare
a) Posta electronica (e-mail) prin care se pot transmite si primi mesaje
E-mail-ul sau posta electronica reprezinta cea mai utilizata si populara aplicatie a Internetului. Ea permite utilizatorilor sa comunice si sa transmita informatii altor utilizatori indiferent de localizarea geografica si de fusul orar la o viteza remarcabila, astfel incit un e-mail poate ajunge pe cealalta parte a globului in citeva minute si chiar mai putin ! Prin e-mail se pot transmite orice tip de date (text, sunet, grafica, video) .
O adresa de e-mail va arata intotdeauna de forma nume_utilizator@adresa_calculator. De obicei numele de utilizator se poate alege, insa adresa calculatorului este data de serverul unde se gaseste casuta postala . Cele 2 parti ale adresei sunt despartite prin simbolul @ (se citeste at -la). Prima parte contine identificatorul utilizatorului dupa cum este el inregistrat pe calculatorul unde este creata casuta postala , iar a doua parte (cea de dupa @) reprezinta informatiile de identificare in Internet a calculatorului unde se afla casuta postala. De exemplu adresa ion_ion@univ.ro inseamna casuta postala a utilizatorului Ion Ion aflata pe calculatorul univ.ro
b)Liste de discutii care permit participarea la discutii si schimburi de informatii in grupuri profesionale
Listele de discutii (mailing lists) reprezinta o forma de comunicare a informatiilor intre persoane din ce in ce mai populara . O astfel de lista contine adresele de e-mail ale unor utilizatori . Un mesaj primit pe adresa listei este difuzat automat tuturor membrilor listei.
Datorita faptului ca cea mai mare parte a utilizatorilor Internet folosesc cu preponderenta e-mail-ul, si datorita costurillor de conectare la Internet, a rezultat necesitatea de organizare a unor grupuri de discutii intre aceste milioane de utilizatori, grupuri care sa se bazeze pe o distributie selectiva a e-mailurilor. Astfel un utilizator se poate abona (de obicei gratuit) la una din listele de discutii din domeniul care Îl intereseaza , urmând sã primeasca zilnic (sau saptaminal - dupa cum decide) zeci de scrisori pe tema respectiva care reprezinta discutiile din grup . Aceste scrisori pot fi citite, se pot pastra sau sa li se raspunda pe adresa privata ori pe adresa grupului continandu-se astfel discutia .
Majoritatea listelor de discutii gratuite permit abonarea si dezabonarea la lista respectiva prin trimiterea unui simplu e-mail gol (adica fara sa aiba ceva scris la subiect sau in corpul mesajului) la o adresa specifica.
c) Grupuri de stiri care permit consultarea sau participarea in grupuri de stiri publice
Grupurile de stiri (grupuri de discutii sau forumuri de discutii) reprezinta largi sisteme de comunicare prin care persoane avand diverse preocupari si pasiuni schimba informatii , discuta pe baza unor teme de interes general sau particular sau pun diferite intrebari.Majoritatea grupurilor de discutii sunt distribuite in mari retele de calculatoare si sunt cunoscute sub numele generic de UseNet , ceea ce inseamna o prescurtare a cuvintelor Users Network (Reteaua utilizatorilor) . In prezent exista peste 40,000 de astfel de grupuri iar numarul lor este in continua crestere.Acest numar mare se explica prin faptul ca tematica abordata este foarte diversa cuprinzand atat teme de cultura generala cat si subiecte foarte specifice , accesibile numai unui numar restrans de utilizatori specializati. Forumul unui grup de discutii se poate asemana cu un avizier electronic in care unii participanti pun intrebari iar altii raspund sau fac diverse comentarii la articolul initial . Toate aceste intrebari si raspunsuri formeaza un fir de discutii (thread). Orice membru al unui grup de discutii poate citi mesajele trimise de alti membri sau poate adauga propriile sale opinii printr-un nou mesaj transmis celorlalti . Pe parcurs , odata cu cresterea numarului de abonati , va creste si numarul de mesaje legate intre ele printr-un subiect comun .
d)Chat-ul care permite comunicarea on-line a 2 sau mai multi utilizatori
Este vorba de o “camera” virtuala in care intra utilizatori din toate partile lumii si discuta despre un anumit subiect (care este de obicei fie numele “camerei” (camera se numeste “canal” in argou) fie enuntat intr-un mesaj text ce apare in camera in momentul in care intrati).
Pentru a face chat, aveti nevoie de:
-un client de chat (un program cu care sa va conectati la server);
-adresa serverului la care vreti sa va conectati.
Unul dintre cei mai folositi clienti de chat este programul mIRC creat de Khalad Mardam-Bey. Acesta se gaseste pe majoritatea CD-urilor de la revistele despre computere sau pe internet la adresa : www.mirc.com. Alti clienti de chat sunt: CheetahChat de la www.Yahoo.com, ICQ Chat(incorporat in pachetul ICQ) si altele. Oricum, nici unul nu cunoaste o raspandire foarte mare.
Atentie ! Securitatea !
Pentru a nu primi virusi, este bine ca atunci cand primiti un fisier (apare o caseta de dialog numita DCC Send care va intreaba daca acceptati fisierul) sa acceptati doar daca persoana respectiva este de incredere, si e foarte indicat sa folositi un antivirus performant. Un alt lucru important este sa nu furnizati adresa dumneavoastra reala tuturor persoanelor cu care comunicati pe net, exista posibilitatea intamplarii unor accidente, sau sa va treziti cu facturi de platit la produse pe care nici nu le-ati comandat.
De asemenea, nu acceptati nici o invitatie de a va intalni undeva. Cateva crime din SUA s-au petrecut exact din aceasta cauza.
Prescurtari uzuale
Majoritatea folosesc prescurtari pentru a tasta mai rapid. Iata o scurta lista (in ordinea aparitiei probabile) :
sal, sal re > salut
d c > de ce
draq > dracu’
a/s/l, asl > age/sex/location. Adica dvs. trebuie sa le precizati
gtg > got to go (tre’ sa plec)
LOL > laughing out loud
BTW > by the way
Semne ce exprima emotii
> smiley. Semn ca rade sau semn de fericire
:* > pupici
;) > face cu ochiul
:P > Scoate limba
:( e suparat(a)
)) sau =)) rade in gura mare
2. Informare prin accesul la distanta si la surse de informatii
a) World Wide Web (WWW - sau mai pe scurt web-ul)
World Wide Web (cunoscut si sub numele de WWW,W3,sau simplu Web) a facut ca accesul pe Internet la o informatie pentru o persoana obisnuita sa fie mult mai usor.WWW-ul este serviciul Internet care s-a dezvoltat cel mai mult in ultimii ani(si care este si cel mai utilizat). Pe Web poti gasi informatii privitoare la o reteta culinara sau cum sa-ti faci o bomba termonucleara, practic toate cunostintele omenirii sint adunate acolo.
World Wide Web (sau mai pe scurt spus WWW sau Web-ul) reflecta prin numele sau trasaturile sale esentiale :
-destinat cautarii informatiei in intregul Internet (world wide = in lumea intreaga)
-foloseste hypertextul pentru organizarea informatiei ceea ce face ca aceasta sa apara ca o pânzã de pãianjen (web) si care permite navigarea cu usurinta de la o pagina la alta
Hypertextul reprezinta o metoda de organizarea a informatiei in care anumite cuvinte, marcate , sunt legate de alte documente care contin informatii aditionale despre ele. Hypermedia permite realizarea de legaturi similare la grafice, imagini, animatie, etc. Selectionarea unui astfel de cuvint (sau imagine) va avea ca efect afisarea documentului legat de cuvintul respectiv.
Dar de fapt ce este WWW-ul?
Strict vorbind WWW-ul este un sistem pentru accesul la hypertext pe Internet .Este facut din documente,imagine,sunete si link-uri catre alte documente sau servere .Un document Web poate contine si linkuri catre alte servicii cum ar fi FTP,Gopher,Archie,Telnet,etc.Un mod mai bun de a privi Internetul este sa-l vezi interactiv,sa aiba o interfata grafica,sa fie usor de folosit. Poti afla informatii despre ultimile cercetari in domeniul inteligentei artificiale sau sa citesti ziarul preferat.Mai mult chiar,pentru a accesa aceste informatii nu trebuie sa stii comenzi sau coduri speciale,doar un simplu click pentru a accesa informatia respectiva.
Cum a aparut WWW-ul?
A aparut in 1989 ca initiativa a CERN (European Laboratory for Particle Physics).Tim Berners-Lee a propus un protocol care sa fie folosit pentru distribuirea informatiilor in domeniul fizicii pe Internet,protocol ce va fi adoptat si de alte organizatii.
Principalele browsere existente pe piata sunt :
Internet Explorer (gratuit)
Firefox (gratuit)
Opera (shareware)
Fiecare pagina web este identificata printr-o adresa unica, care se mai numeste si URL (Uniform Resource Locator). Aceasta va fi de forma protocol://(www).gazda.nume_de_domeniu. Ea poate fi urmata in anumite cazuri de nume de fisiere.
Protocolul este de obicei http (Hypertext Protocol) insa el poate fi si FTP (File Transfer Protocol) ori Telnet sau alte mai putin gasite.
Particula www poate fi gasita in cadrul unor pagini, dar ea poate si sa lipseasca.
Gazda reprezinta numele calculatorului si poate fi format din mai multe cuvinte cu punct intre ele.
Nume de domeniu reprezinta o prescurtare din 2, 3 sau 4 litere. Cu ceva timp in urma existau doar 6 nume de domenii generale (TLD - Top Level Domains) - com, org. net, gov, edu, mil; mai apoi introducandu-se si altele noi - de tipul .pro, .info, nume de domenii pentru fiecare tara (ccTLD's - country codes Top Level Domains) ca .ro pentru Romania, .fr pentru Franta, .ca pentru Canada, .uk pentru Marea, si nume de domenii continenale .eu pentru Europa, .us pentru America, .au pentru Australia
b)FTP (File Transfer Protocol)care permite transmiterea si primirea de informatii la si de la distanta
FTP este acronimul pentru File Transfer Protocol (Protocolul de Transfer al Fisierelor) si este cea mai folosita metoda pentru transferul fisierelor , indiferent de tipul si dimensiunea acestora, de la un computer la altul, prin intermediul Internetului.
La ce foloseste FTP ?
Odata ce v-ati conectat prin FTP , puteti sa primiti sau sa transmiteti fisiere. Daca va intereseaza anumite fisiere de pe serverul gazda puteti alege optiunea download pentru a le putea transfera intr-un anumit director de pe calculatorul propriu. Daca vreti sa transferati fisiere din calculatorul dvs. pe server trebuie sa faceti upload, selectand bineinteles directorul in care se gasesc fisierele. Fisierele sunt apoi copiate dintr-un director in altul. Procedura este asemanatoare cu copierea unor fisiere dintr-un director in altul, pe un calculator. In acest caz unul din directoare se gaseste pe un calculator in Romania iar altul in SUA sau Japonia, de exemplu.
In concluzie , FTP se foloseste atunci cand :
-se transfera (upload) pentru prima data fisierele unui sit la o gazda web
-se inlocuieste un fisier sau o imagine
-se incarca (download) fisiere de pe un alt computer
-se permite accesul unei alte persoane pentru a incarca un fisier dintr-un anumit sit
Ce software este necesar ?
Pentru a va putea conecta la un server FTP aveti nevoie de un program special, numit si client FTP care sa poata lucra cu acest protocol. Un exemplu este programul FTP incorporat in Windows 95. Exista insa si clienti FTP cu o interfata grafica mai prietenoasa si care inglobeaza noile tehnologii , fapt ceea ce duce la imbunatatirea performantelor si cresterea functionalitatii acestora. De obicei , acesti clienti FTP sunt oferiti ca aplicatii shareware, dar exista si programe gratuite.
Cum se face conectarea ?
Pentru a va putea conecta la un server FTP , trebuie sa-i cunoasteti adresa. Aceasta este adresa gazdei FTP pe care ati obtinut-o la inscriere. Exista doua tipuri posibile de conectare :
cu un nume de identificare (login) si parola (password) pentru un cont pe un server FTP
cu login anonim , folosind pentru login cuvantul "anonymous" si pentru parola, adresa de email
c) Telnet care ofera posibilitatea de accesare a unor calculatoare situate la distanta
Browser software
La ĂŽnceput Web-ul era numai text. ĂŽn loc sĂŁ foloseÂşti un mouse, apĂŁsai pe o sĂŁgeatĂŁ. Acest sistem mai poate fi ĂŽntâlnit la unele servicii online care folosesc interfeĂže sau conexiuni cu Internetul bazate pe text („gateways”).
La ĂŽnceputul anilor ’90, o echipĂŁ a UniversitĂŁĂžii din Illinois, de la Champagne - Urbana condusĂŁ de un student, pe nume Marc Andreesen, a inventat un nou tip de software, care face Web-ul mai uÂşor de utilizat. Acest software, numit Mosaic,era pentru World-Wide Web ceea ce este Windows-ul pentru un PC care foloseÂşte sistemul de operare DOS: transformĂŁ textul ĂŽn imagini Âşi foloseÂşte grafica pentru a face sistemul mai uÂşor de utilizat. La ĂŽnceputul anilor ’90, Mosaic avea sĂŁ devinĂŁ produs comercial Âşi au fost create Âşi câteva produse concurente cum ar fi: „Cello”, „WinWeb” Âşi „Netscape”. Netscape a fost semnat de majoritate membrilor echipei originale Mosaic, printre care Andreesen ĂŽnsuÂşi.
Având la dispoziÞie browsere grafice, Web-ul a schimbat considerabil În bine felul În care erau folosite reÞele de computere. Nu este necesarã o pregãtire tehnicã pentru utilizarea Web-ului. Acesta poate suporta orice fel de date, de la text ºi graficã pânã la clipuri video ºi audio, chiar ºi emisiuni de radio ºi televiziune. Calitatea acestora din urmã este mai slabã decât cea obÞinutã mai ieftin ºi mai uºor prin mediile convenÞionale de difuzare , dar marele câºtig datorat Internet-ului este cã ascultãtorii din Europa sau Asia, de exemplu, pot asculta pe Internet programele unui post de radio studenÞesc din Carolina de Nord, care nu ar avea niciodatã posibilitatea sã emitã la asemenea distanÞe, prin mijloace convenÞionale. Totodatã, Web-ul dã posibilitatea chiar ºi unei firme mici sã-ºi facã reclamã În Întreaga lume prin intermediul reÞelei.
Codarea mesajelor
Codarea mesajelor este o tehnologie care face ca Internet-ul sã fie cu adevãrat folositor ºi pentru transmiterea unor date confidenÞiale sau secrete. Existã tehnici de codare foarte performante, dar frica justificatã cã acestea ar putea fi folosite de cãtre unii cu intenÞii necurate, a Împiedicat rãspândirea lor pe scare Întreagã.
BIBLIOGRAFIE
1.Internet pentru incepatori , Bogdan Patrut , Editura Teora , 2001
2.Aproape totul despre internet, Claudiu Moisescu , Editura Cartea de buzunar , 2003
3.De la abac la Internet. O istorie a computerului , Horatiu Mavrodin , Editura Sigma , 2005
Abonați-vă la:
Postări (Atom)